Un TIR a derapat de pe traseu și s-a izbit în peretele unei case de locuit din Capitală, dar și într-un copac și doi piloni electrici. Totul s-a întâmplat în această noapte în jurul orei 23:00, strada Hîncești. La fața locului au intervenit angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Astfel, salvatorii au efectuat lucrări de defrișare a copacului și au înlăturat roțile autovehiculului de la elementele gardului distrus și alte obstacole. De asemenea, pompierii au asigurat paza antiincendiară la locul accidentului pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Potrivit informațiilor, autocamionul era condus de un bărbat de 39 de ani care a refuzat testarea alcoolscopică la fața locului. Acesta a fost condus la dispensar pentru stabilirea mai multor detalii.
Una dintre cauzele impactului ar putea fi defecțiunile tehnice ale TIR-ului. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar proprietarii casei accidentate s-au evacuat de unii singuri.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. În ultimele 24 de ore pompierii și salvatorii IGSU au intervenit în 40 situații de risc.





































