Cetățenii care se vor vaccina împotriva COVID-19 vor avea două zile de vacanță. Despre aceasta a anunțat prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul debutului ședinței Guvernului, menționând că astfel se încearcă încurajarea imunizării.
Cele două zile de vacanță vor fi subvenționate din bugetul de stat. „Această decizie vine să încurajeze angajatorii să promoveze vaccinarea în echipele lor, dar și să elimine o piedică în calea celor care sunt încadrați în câmpul muncii”, a precizat Natalia Gavrilița.
De la începutul campaniei de vaccinare au fost imunizate 1 392 707 de persoane. Dintre care, 777 944 de mii de cetățeni și-au administrat rapelul.