De la preluarea mandatului de procuror general al Republicii Moldova de către Alexandru Stoianoglo, instituția pare a-și fi schimbat funcția din apărător al statului și societății în protector al lui Veaceslav Platon. Pentru „albirea” lui Veaceslav Platon par a lucra nu doar Stoianoglo, dar și unii procurori aflați în subordinea acestuia, informează Deschide.MD.
Astfel, procurorul Mirandolina Sușițcaia, coordonator al grupului de anchetă pe cazul „Laundromatul”, cu încălcarea Codului de Etică al procurorului nu ezită să aibă întâlniri cu persoane ce sunt parte în dosarul miliardelor spălate prin Republica Moldova. După ce i-a scos nevinovați pe cei 14 judecătorii ce participaseră la operațiunea Laundromatul, în luna septembrie, procurorul Miradolina Sușițcaia s-a întâlnit cu Mihail Gofman, un alt „cunoscut” al lui Platon și a camarilei sale dar și figurant într-un dosar penal.
Aceeași sursă citată prezintă fotografii de la întâlnirea dintre procurorul Sușițcaia și Mihail Gofman, dar și cum justifică omul legii întrevederea cu cel care trebuia să lupte contra spălării banilor tocmai în perioada în care Platon tranzita miliardele prin Republica Moldova.
În luna septembrie, anul curent, Mirandolina Sușițcaia, a fost surprinsă la o cafea cu Mihail Gofman, fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, în localul Bachus Dava, din Chișinău. Întâlnirea dintre cei doi a durat mai bine de oră. Potrivit surselor Deschide.MD, deși nu se cunoaște motivul întâlnirei dintre cei doi, dar nici subiectul discuției, Mihail Gofman i-ar fi transmis procurorului Sușițcaia un plic a cărui conținut nu este cunoscut.
De altă parte, Mirandolina Sușițcaia, susține că a avut foarte multe discuții cu Gofman, dat fiind faptul că sunt foști colegi, dar nu ne-a putut spune când s-a văzut ultima dată cu el din motiv că:
„Eu nu duc evidența întâlnirilor pe care le am”, a precizat Sușițcaia.
Întrebată despre întâlnirea cu Gofman, din data de 15 septembrie, la restaurantul Bachus Dava, Sușițcaia nu a confirmat și nici nu a infirmat, dar s-a arătat deranjată de întrebare răspunzând cu o altă întrebare: „Dumneavoastră de unde știți despre întâlnirile mele?”.
Totodată, Sușițcaia nu vede o problemă în faptul că, în calitatea sa de coordonator al grupului de procurori care instrumentează dosarul „Laundromat”, are discuții și întrevederi, în afara orelor de serviciu și nu la Procuratură, cu cel despre despre care fostul director adjunct al CNA, Cristina Țărnă, a declarat că ar fi cel care a propus amendamentul la Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, ce ar fi servit drept paravan legal pentru spălările de bani în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din RM, adică așa-numitul „Laundromat”.
Mai multe detalii AICI.




































