Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu și-a încheiat vizita de lucru în Polonia, care a durat două zile. Oficialul susține că a avut mai multe întâlniri la nivel înalt, în cadrul cărora a fost discutat subiectul furnizării gazelor naturale către Republica Moldova.
„M-am întâlnit cu Secretarul de Stat al Cancelariei Președintelui Poloniei și șeful Biroului internațional de politici, Jakub Kumoch, precum și cu reprezentantul special pentru Moldova al prim-ministrului Republicii Polone, Adam Eberhardt. I-am informat pe ambii despre situația cu care se confruntă țara noastră, astăzi, pe piața gazelor”, susține Spînu.
Totodată, cu ministrul Energiei de la Varșovia, Piotr Naimski, a „discutat despre un parteneriat pe termen lung privind furnizarea gazelor naturale din Polonia”.
„Un proiect bilateral pe care îl tratăm cu maximă seriozitate, pentru că obiectivul nostru este ca sursele de alimentare să fie cât mai diversificate și mai adecvate pentru depășirea unei crize de acest calibru. Polonia este un stat prieten și un partener de nădejde al Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, subliniază ministrul Infrastructurii.
Andrei Spînu a mai discutat și cu vicepreședintele PGNiG, o compania de stat poloneză. Cei doi au vorbit despre capacitatea de gaze naturale pe care o putem obține din partea statului polon.
Ministrul a purtat discuții și cu președintele consiliului de administrație GAZ-SYSTEM, Tomasz Stepien.
„În cadrul discuțiilor, am abordat soluțiile tehnice pe care le putem implementa împreună cu partenerii polonezi, în scopul furnizării gazelor naturale în țara noastră”, spune Spînu.
Amintim că în Republica Moldova a fost instituită stare de alertă în sectorul energetic. Astfel, s-a decis ca țara noastră să treacă deja pe păcură, pentru a economisi din gaz. Ministrul Infrastructurii a mai spus că a fost luată și decizia de a oferi mandat Energocom de a negocia și procura gaz de pe piețele din Ucraina și România.
Totodată, Andrei Spînu a mai spus că Guvernul pregătește soluții, până la stabilizarea situației, atât pentru consumatorii casnici și comerciali.