Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește marți, 9 noiembrie, în ședință. Pe agendă sunt incluse 15 subiecte. Printre acestea cererea de demisie a unui judecător de la Curtea de Apel Bălți, dar și cea de suspendare din funcție, în legătură cu acordarea concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului minor.
De asemenea, vor fi anunțate concursuri pentru ocuparea unor funcții vacante în sistemul judecătoresc. Astfel, va fi examinat subiectul cu privire la desfășurarea concursului pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte al Judecătoriei Edineț.
Urmează a fi examinat și demersul Institului Național al Justiției cu privire la delegarea unor judecători pentru participare la Forumul Regional al Judecătorilor din Europa de Est și Asia Centrală privind HIV și Dreptul.




































