Un accident extrem de grav s-a produs, aseară, la întrare în Strășeni. Un băiat de 12 ani a murit, iar părinții acestuia se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau a fost lovită frontal de un automobil Kia. În total, șapte persoane au fost rănite în acest accident. Poliția spune că de vină ar fi șoferul mașinii Kia, care ar fi circulat cu viteză excesivă, întrucât acul vitezometrului s-a oprit la 120 km la oră. Am mers să vedem unde sunt instalate indicatoarele și dacă sunt vizibile și clare pentru șoferi. Pe de altă parte, expertul în siguranța rutieră ne-a spus că semnele sunt instalate în loc nepotrivit, iar pe lângă asta, ar fi necesar ca și marcajul benzilor de circulație să fie mai clare și vizibile inclusiv pe timp de noapte.
Urmează încă trei indicatoare, care, pe rând, obligă șoferii să reducă viteza până la 30 de kilometri pe oră și, totodată, avertizează că drumul se va îngusta până la două benzi, pe ambele sensuri. Am urmărit circulația automobilelor timp de jumătate de oră și am observat că o parte dintre șoferi neglijează semnele rutiere și schimbă banda în ultimul moment. Astfel se întâmplă pe ambele sensuri de circulație. Mai mult, o bună parte dintre șoferi nu încetinesc în fața obstacolelor.
Pe șantier am găsit și câțiva muncitori cu autospeciale, care ne-au spus că nu au fost la muncă în seara când s-a produs accidentul. Am discutat cu șeful brigăzii, care crede că zona este securizată suficient cu indicatoare rutiere, dar conducătorii auto nu le iau în seamă și mereu se grăbesc.
„Normal circulă. Uneori se întâmplă că merg cu viteză. Este o săgeată indicator, care arată că trebuie să mergi la dreapta. Și pe partea cealaltă la stânga indică. E normal totul.”
Pe de altă parte, expertul în siguranța rutieră, Ilie Bricicaru, care spune că a circulat și el cu automobilul pe acel drum, zilele trecute, este de părere că drumul nu a fost securizat suficient.
Ilie Bricicaru susține că benzile de circulație trebuiau marcate foarte clar, așa încăt șoferii să fie suficient de bine informați și să înțeleagă clar că există o bandă de sens opus. Cât despre distanța la care sunt instalate indicatoarele, expertul susține că acestea trebuie luate în raport cu viteza de circulație a automobilelor. Accidentul s-a produs aseară. Mașina de marcă Opel, care era condusă de o femeie în vârstă de 44 de ani, care avea la bord un băiat de 12 ani și un bărbat de 44 de ani se deplasa spre Chișinău. Din direcția opusă circula un alt automobil, în care erau cinci persoane. Cele două mijloace de transport s-au lovit frontal, iar impactul a fost atât de violent încât mașina de marcă Opel a fost transformată într-un morman de fiare. Copilul a decedat pe loc, iar mama acestuia a fost transportată la spitalul de Urgență din capitală în stare extrem de gravă. Ea a fost internată la terapie intensivă, iar medicii luptă pentru a-i salva viața.
Și tatăl baitului a ajuns în stare extrem de gravă în secția chirurgie de la spitalul raional din Strășeni. Acolo au fost transportate și persoanele care se aflau în celălalt automobil, fiind și ele rănite grav. Printre pasagerii din Kia erau și doi minori.
Poliția susține că șoferul de la volanul mașinii de marcă Kia circula cu viteză extrem de mare, fapt ce ar fi dus la impactul puternic.
Poliția a inițiat o cauză penală pentru provocarea unui accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, iar dacă va fi gasit vinovat, șoferul riscă până la șapte ani de închisoare.




































