Președintele fracțiunii PL în Consiliul Municipal Chișinău, consilierul municipal Ion Ceban solicită primarului Capitalei anularea dispoziției de numire în funcția de viceprimar a lui Fadei Nagacevschi.
Potrivit acestuia investirea în funcție a fost făcută cu încălcarea legii, iar membrii fracțiunii Partidului Liberal din CMC constată abuzul de putere din partea primarului de Chișinău și contestă numirea lui Fadei Nagacevschi în funcția de viceprimar.
„Am constatat faptul că primarul nu a respectat art 17 al. 2 din legea 136 care il obliga să vină personal la două ședinți consecutive ale CMC și să propună candidatul la funcția de viceprimar, or în cazul dat, a doua oară a fost propus de un alt viceprimar – Ilie Ceban. Reiese, că dl Fadei Nagacevschi a fost propus la funcția de viceprimar de către un alt viceprimar, în timp ce primarul se afla în concediu. În acest sens ne-am adresat Cancelariei de Stat a Guvernului RM, care este în drept să verifice legalitatea dispoziției de numire și s-o anuleze”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook de către președintele fracțiunii PL în CMC, Ion Ceban.
După ce candidatura sa la fotoliul de viceprimar al Capitalei a fost refuzată de două ori în Consiliul Municipal Chișinău, fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi a fost numit în funcție prin ordinul primarului general, Ion Ceban. Dispoziția privind numirea acestuia a fost semnată luni, 8 noiembrie.
Fadei Nagacevschi a fost prezentat azi colegilor de la Primărie.

Sursa: facebook. com


































