Procesul de imunizare antigripă este în toi, în Republica Moldova, iar persoanele cu risc sporit de îmbolnăvire se pot adresa la medicul de familie. Vaccinul este unul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății și este disponibil în toate instituțiile medico-sanitare din țară. În acest an, cifrele înregistrate arată o descreștere a infecțiilor respiratorii acute cu aproape 12 procente, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În perioada 26 octombrie -1 noiembrie, în țară, au fost înregistrate două cazuri de gripă sezonieră, confirmate în laborator. Este vorba de un caz la Soroca și unul la Ialoveni, la persoane cu vârstele de 17 și, respectiv, 34 de ani, care au făcut forme ușoare de gripă. Astăzi, am mers și la o policlinică din capitală ca să vedem ce cred oamenii despre virusurile gripale și cum se protejează.
În 72 de ani am suferit de gripă nu o dată. Gripa încă nu face ravagii, dar de Covid trebuie de vaccinat.
Eu mi-aș face vaccinul. Dacă mai înainte eram împotrivă, acum aș face vaccin împotriva gripei, l-aș bea!
Eu m-am obișnuit ca, în fiecare an, să vin la control neapărat, pentru mine așa că pentru mine e bine și oamenii trebuie să se gândească la ei.
Iar în această policlinică, procesul de imunizare împotriva gripei a început de luni.
În acest an, gripa a fost înregistrată la începutul lunii octombrie, în timp ce în anii precedenți, aceasta se înregistra la sfârșitul lunilor decembrie, ianuarie.
Consecințele gripei pot fi grave, dacă nu ne adresăm la timp la medic. Pot duce și la deces. Am avut decese și în anii 2018-2017, la persoanele în etate, care s-au adresat tardiv după asistență medicală.
Astfel, în cazul unor simptome precum: febră, cefalee, dureri musculare sau slăbiciuni, se recomandă solicitarea medicului de familie la domiciliu pentru un control. Persoanelor cu astfel de simptome li se recomandă să se izoleze și să nu apeleze la autotratament.
O diferență a diagnosticului gripa sezonieră sau infecție respiratorie sau Covid-19, diferența e făcută de medic, când stabilește diagnosticul în baza simptomelor, anamnezei și a datelor de laborator.
Vaccinul antigripal este administrat persoanelor din grupul cu risc sporit de îmbolnăvire și categoriile de bolnavi cu maladii cronice, cum ar fi diabet zaharat, probleme de inimă, afecțiuni ale aparatului pulmonar și lucrătorii din prima linie: medici, polițiști, lucrătorii vamali și alții. La sfârșitul lunii octombrie, un lot de aproape 50 de mii de doze de vaccin antigripal, pentru care s-a alocat peste şapte milioane de lei, a ajuns în ţara noastră. Acesta a fost distribuit în teritoriu pentru imunizarea cetățenilor. Potrivit contractului de achiziţie, suma totală prevăzută pentru procurarea vaccinului antigripal în anul 2021 este de peste 18 milioane de lei pentru 129 de mii de doze. Campania de vaccinare antigripală, în țara noastră a demarat acum două săptămâni.




































