/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/VIDEO/ Noi percheziții în biroul procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. Avocatul: Considerăm ilegală această acțiune

missing
12 noiembrie 2021, ora 13:27

În biroul procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo, au avut loc astăzi din nou percheziții. Procurorii au continuat să caute probe în dosarul în care acesta este învinuit pe cel puțin cinci capete de acuzare, inclusiv abuz de serviciu. 

Unul dintre avocații șefului suspendat al Procuraturii Generale, Victor Munteanu susține că perchezițiile de astăzi sunt ilegale. Asta în condițiile în care, spune Munteanu, biroul, care a fost până la început de octombrie al lui Stoianoglo, nu a fost sigilat, iar de la numirea în funcție de procuror general interimar a lui Dumitru Robu, biroul este ocupat de către acesta.

„Nici măcar nu știm câte persoane au avut acces în acel birou între timp. Doar în prezența noastră au intrat trei sau patru. Este o acțiune ilegală, deja nu considerăm că pot fi admise ca probe oricare documente ridicate de acolo, pentru că ele nu au fost sigilate”, a declarat pentru TV8 avocatul Victor Munteanu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram