Săptămâna în plus de distracție din vacanță, i-a costat scump pe mulți elevi. Aceștia s-au trezit și astăzi de dimineață pentru a merge la lecții, când, în mod normal, ar trebui să se odihnească. Mai ales că în aceste zile au fost nevoiți să reziste cu măștile pe față până la opt lecții. Chiar dacă sunt surmenați, în fața camerelor, atât elevii, cât și profesorii ne-au spus că nu au ce face și că s-au obișnuit deja cu programul încărcat.
Una din instituțiile unde s-a învățat și astăzi este liceul Ion Creangă. În fața camerelor elevii ne-au zis că le-a fost greu să se adapteze noului orar, dar nu vor să studieze ulterior singuri, așa că au înghițit tăcut noile cerințe.
„Ne străduim să ne conformăm cu orarul nou și să ne adaptăm orarele trecute la ăsta nou și să ne facem timp pentru învățare. Este destul de dificilă această metodă de predare, pentru că avem foarte mult de recuperat, dar noi suntem foarte solidari și susținem tot acest proces. Pentru mine personal este foarte greu ca lecțiile particulare să le reușim după lecțiile propriu-zise de la școală, dar încercăm să ne încadrăm în noul orar și să ne simțim cât mai eficient în acest orar.”
Și profesorii recunosc că sunt surmenați, dar nu există o altă cale de a recupera orele pierdute, după vacanța forțată.
„Graficul nostru de activitate, este că recuperăm o parte din ore, lecția a șasea, a șaptea, a opta chiar și recuperăm în unele zile de sâmbătă. Astăzi avem recuperare, este o zi cam dificilă pentru că toți au nevoie de o zi de odihnă spre sfârșit, este complicat, dar nu imposibil. Copii nu au în fiecare zi câte șapte ore, mai cu seamă clasele a 5-a nu au lecții de a șasea. Clasele mari, dar nu în fiecare zi au, poate să se primească peste o zi. Noi la consiliul profesoral le-am împărțit așa ca să nu fie foarte obositor pentru copii.”
Directorul liceului susține că elevii vor fi nevoiți să învețe încă două sâmbete, celelalte ore vor fi recuperate în timpul săptămânilor viitoare.
„, nu este ușor, este dificil, dar noi suntem în stare să ne descurcăm dacă ne mobilizăm.”
Potrivit lui Corneliu Solomon, clasele primare nu vin în zilele de sâmbătă la ore. La începutul săptămânii, Andrei Păvăloi, șef adjunct al Direcției generale educație, spunea că dintre cele 150 de instituții de învățământ din Chișinău, 147 reușesc să recupereze toate orele până la vacanța de iarnă. Celelalte 3 au cerut mai mult timp. Astfel, o parte din scoli recuperează cu prezenta fizica la ore, iar altele au decis sa o facă om-line.




































