O femeie de 34 de ani din Ucraina, anunțată în căutare de către Poliția de Frontieră, a fost depistată la Ceadîr-Lunga. În timpul reținerii, concubinul tinerei a încercat să opună rezistență.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Poliția de Frontieră, în anul 2020 femeia a traversat ilegal frontiera de stat. Astfel, a fost pornită o cauză penală, iar tânăra a fost anunțată în căutare pentru că s-ar fi ascuns pe teritoriul Republicii Moldova.
Tânăra de 34 de ani locuia împreună cu un cetățean moldovean, un bărbat cu antecedente penale, care nu permitea accesul în locuință pentru angajații DR Sud. A fost nevoie de obținerea autorizației de percheziție la domiciliu pentru a efectua acțiunile de reținere
Femeia a fost escortată la Procuratura UTA Găgăuzia pentru continuarea acțiunilor de urmărire penală.




































