La aproape o lună de când violonista Alexandra Conunova a rămas fără vioară pe Aeroportul Internațional Chișinău, ancheta bate pasul pe loc. O spune chiar instrumentista, care ne-a povestit că este dezamăgită de modul în care autorităţile de la noi abordează acest caz. Alexandra susține că deși a prezentat toate actele necesare, iar în acest caz s-a implicat chiar și Interpol, vioara, care valorează peste 2 milioane de euro nu i-a fost returnată. Mai mult, renumita violonistă spune că este îngrijorată de condiţiile în care este păstrat instrumentul.
La aproape o lună de când Alexandra Conunova s-a pomenit cu vioara, evaluată la peste două milioane de euro, reținută pe aeroportul Internațional Chișinău, situația rămâne incertă. Ieri, violonista a mers la Procuratură pentru a-și restitui instrumentul muzical, dar fără rezultat.
Alexandra susține că vioara a fost supusă unei expertize.
Între timp, Alexandra Conunova este îngrijorată și spune că nu știe clar în ce condiții este păstrata vioara.
În replică, membrii PCCOCS au declarat că au fost trimise solicitări către BNC Interpol Berna-Elveția cât și în adresa Secretariatului General al OIPC Interpol cu sediul la Lyon-Franța.
Potrivit procurorilor, până în acest moment, doar BNC Interpol Berna a venit cu un răspuns.
Din acest motiv, PCCOCS menționează că nu deține informația dacă instrumentul muzical ar fi anunțat în căutare în una din țările europene, alta decât Elveția.
„Astfel, pentru a avea o claritate, este imperios necesară și constatarea faptului dacă vioara nu reprezintă o valoare culturală în spațiul european, care ar putea circula fără rigorile impuse în astfel de cazuri”, se mai arată în nota informativă.




































