Adolescenții cu vârstele de la 12 ani și mai mult se pot vaccina împotriva Covid-19, începând de astăzi. Doritorii vor fi imunizați doar cu serul Pfizer, la centrele medicale de sector. Totuși, puțini sunt părinții care vor să administreze vaccinul copiilor lor. Ne-au confirmat acest lucru și medicii, pe care i-am intervievat la un centru medical din sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit lor, de dimineață, doar un singur copil, însoțit de părinți, a fost vaccinat în această instituție. În același timp, decizia autorităților de a imuniza copiii de la 12 ani, este privită diferit de către părinți.
Unii părinți sunt pro, iar alții contra imunizării copiilor de la vârsta de 12 ani. De exemplu, astăzi, la Centrul Medicilor de Familie numărul 11 din sectorul Râșcani al capitalei, l-am întâlnit pe acest bărbat, care ne-a spus că decizia autorităților este una binevenită, pentru a scăpa de virus.
La momentul dat ar fi oportun, fiindcă de la patru ani a făcut Covid.
– Și cum a suportat?
-A stat la Centrul Mamei și Copilului, în stare relativ gravă.
Iar alții spun că vaccinul încă nu este suficient de studiat, pentru a fi administrat și copiilor și au nevoie de timp, pentru a lua o decizie.
– Așteptăm deocamdată. – Ce anume? – Poate experiență în țara noastră privind vaccinarea copiilor de la 12 ani, probabil așa.
– Niște cunoștințe de-ale mele și-au vaccinat copilul în România, când a fost posibil. Totul a fost bine.
Probabil, îl vom imuniza și noi.
– Sunteți pro sau contra?
– Nu știu.
– Dacă ar fi să vă vaccinați copilul, cum ați proceda. Trebuie să mă gândesc, nu știu!
Iar această femeie este de părere că vârsta de 16 – 18 ani, ar fi fost mai potrivită pentru imunizarea copiilor.
Consider că încă nu sunt studiate într-atâta să fie puse și la copii. La maturi, ușor se manifestă la copii mai riscant. Eu nu sunt gata să vaccinez, dacă aș avea un copil de 12 ani nu cred că i-ași pune, că imunitatea copiilor și așa nu e tocmai bună.
Specialiștii în sănătate susțin că anume copiii sunt cei mai activi și pot răspândi cel mai ușor coronavirusul. Și în timp ce ei trec mai ușor prin boală, cei supuși infecției, pot avea consecințe grave.
Noi și anterior am avut solicitanți de a-și vaccina copii, dar am așteptat această dispoziție și chemăm părinții, împreună cu copiii, să vină la vaccicnare. La ziua de azi avem un copil vaccinat deja, de 14 ani. Până când, nu sunt prea dispuși, să zicem, masiv pentru vaccinarea copiilor, dar doritori sunt.
Primul doritor a fost azi, reacția pozitivă. Înainte de vaccinare este văzut de către medic cu consimțământul. Acum a demarat campania de vaccinare de la 12 ani a copiilor și trebuie să fie numaidecât un părinte.
După vaccinare, sigur, 30 minute se stă sub supravegherea medicului.
Copiii vor fi vaccinați cu vaccinul Pfizer-BioNTech, cu două doze, la o distanță de 21 de zile. Aceștia pot fi vaccinați numai cu consimțământul scris al părintelui sau al tutorelui, în baza unei cereri, depusă la medicul de familie. În România, vaccinarea copiilor de peste 12 ani a început în luna iunie, iar până la sfârșitul anului, ar putea fi imunizați și copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Autoritățile fac pregătiri și așteaptă autorizarea Agenției Europene a Medicamentelor.




































