/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

Precizările MIDR privind protestul organizat astăzi în centrul Capitalei de un grup de transportatori: „Aceste solicitări nu sunt justificate”

missing
25 noiembrie 2021, ora 14:29

După protestul organizat astăzi, 25 noiembrie, de un grup de transportatori în centrul Capitalei, în care aceștia solicită majorarea tarifelor la călătoriile cu transportul de pasageri, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a venit cu mai multe precizări și clarificări publice. 

Potrivit ministerului, în urma mai multor întâlniri, un grup de transportatori a prezentat solicitări de a dubla, chiar și a tripla, tariful aplicabil pentru călătoriile de pasageri – de la 1,37 lei/km la 1,85 lei/km.

În acest context, MIDR a prezentat și unele exemple:

„Dacă la moment tariful Chișinău – Bălți este 80 lei, ei doresc să fie 185. Un alt exemplu, Chișinău – Drochia, acum este 109 lei, solicitarea este să fie 245 lei”, se arată în nota informatică emisă.

Astfel, solicitările au fost calificate de către minister drept nejustificate.

„Precizăm că, la momentul actual, tariful de bază este de 60 de bani/km/pasager, pentru autovehiculele de categorie de confort clasa II și 70 de bani/km/pasager, pentru autovehiculele de categoria de confort clasa I. Acest preț a fost stabilit la sfârșitul anului 2019, devenind aplicabil începând cu 2020. Din 2020, toți transportatorii au avut dreptul de a aplica un tarif de 70 de bani”, menționează MIDR.

Potrivit reprezentanților ministerului, majorarea tarifului din 2019 (cu 14 bani – clasa II sau 30 % și 22 bani – clasa I sau 45 %) a avut drept scop motivarea transportatorilor de a investi în parcul auto și de a asigura un nivel de siguranță și confort adecvat transportului de pasageri. În acest scop a fost instituită, inclusiv obligativitatea de a trece procedura de clasificare de confort.

Statisticile prezentate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

  • În anul 2020, atunci când a început procedura de clasificare, din 2600 autovehicule, 2074 au trecut procesul de clasificare, dintre care clasa I – 119 autovehicule, iar clasa II – 1941 vehicule
  • În anul 2021, doar 37 de unități, care corespund clasei I de confort. 30 % din numărul total de unități eligibile au trecut clasificarea, restul de 70% din autovehicule nici nu au fost prezente pentru clasificare, cu toate că această procedură este una obligatorie

De asemenea, autoritățile au anunțat că aproape 80% din autobuzele antrenate în transportul de pasageri au o vârstă de peste 16 ani. Doar 3,2% din autovehicule antrenate în transportul de pasageri au o vârstă de până la 10 ani și 45% din autovehicule, aproape jumătate din tot transportul de pasageri, au o vârstă de peste 20 de ani.

Totodată, ministerul a prezentat acțiunile pentru dezvoltarea infrastructurii de transport rutier conform standardelor UE:

  • Ministerul, în comun cu reprezentanții transportatorilor, lucrează la îmbunătățirea Codului transporturilor rutiere, în care urmează să fie reglementat clar modul de activitate al unor categorii de transportatori, inclusiv prin prevederi cu privire la înregistrarea obligatorie în Republica Moldova a tuturor prestatorilor de servicii de taxi.
  • Ministerul lucrează la elaborarea unor noi politici tarifare ce vor avea menirea de a asigura eficientizarea serviciilor regulate de transport persoane și combaterea traficului ilicit de pasageri, inclusiv reglementarea clară a tarifelor aplicate serviciilor de autogară
  • Implementarea Sistemului de management integrat „e-Bilet”; „e-Monitorizare GPS”; „e-Autotest”
  • Elaborarea Programului național de reînnoire a parcului de autobuze/autocare antrenate în deservirea serviciilor regulate în trafic național

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a venit și cu un mesaj pentru transportatori și cetățeni.

„Ca ministru responsabil de domeniul transporturilor, una dintre principalele mele preocupări este ca oamenii să beneficieze de servicii de transport sigur, comod și accesibil, iar prețul achitat pentru serviciile de transport să fie unul corect și care corespunde realităților actuale. Din discuția despre tarife nu putem ignora nevoia ca transportatorii să investească mult mai serios în modernizarea autovehiculelor, așa cum prevede legea. Respect dreptul transportatorilor de a protesta și îi asigur, ca și până acum, că rămân deschis la dialog pentru a găsi o soluție în interesul tuturor în ceea ce privește tarifele”, a declarat Andrei Spînu.

Amintim că transportatorii au ieșit astăzi la un protest în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), iar motivul organizării protestului ar fi dezacordul transportatorilor cu politica tarifară aplicată de MIDR la serviciile de transport rutier și protejarea schemelor corupționale.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram