Șeful oficiului Ciocana, Igor Popa a fost pus sub control judiciar. Decizia a fost pronunțată de magistraţii Judecătoriei Chişinău cu sediul Ciocana, care au examinat, astăzi, demersul procurorilor anticorupţie cu privire la prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 zile, în privinţa învinuitului Igor Popa.
Procurorii anticorupție au invocat că sunt în plină desfășurare a cercetării cazului și administrării de probatoriu și că ar exista probe noi care justifică actualitatea riscurilor ce impun necesitatea aflării învinuitului în arest la domiciliu.
Magistrații nu au admis solicitarea procurorului și au dispus înlocuirea măsurii preventive din arest la domiciliu cu măsura alternativă – liberarea provizorie sub control judiciar, pentru perioada rămasă din termenul stabilit anterior şi concomitent au dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 30 zile.
Procuratura Anticorupție califică încheierea judecătorului de instrucţie drept „neîntemeiată” și anunță că procurorii vor contesta cu recurs încheierea judecătorească la Curtea de Apel.
Igor Popa, şeful oficiului Ciocana al Procuraturii Chişinău a fost reținut pentru 72 de ore, pe data de 9 noiembrie. El figurează într-o cauză penală pornită pe faptul îmbogățirii ilicite.



































