/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Tânăra din Comrat, care și-a ucis mama cu o deosebită cruzime, și-a aflat sentința. Va fi internată într-un spital de psihiatrie

missing
06 decembrie 2021, ora 17:21

Tânăra de 21 de ani din Comrat care și-a ucis mama cu o deosebită cruzime în luna decembrie a anului 2020 și-a aflat sentința. Judecătoria Comrat a decis că aceasta va fi internată într-un spital de psihiatrie. Sentința a fost pronunțată în data de 29 noiembrie 2021.

„Tânăra a fost recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii de omor, asupra unui membru de familie, săvârșit cu deosebită cruzime. Concomitent, ținând cont de faptul că, expertiza psihiatrică dispusă în privința tinerei a constatat că aceasta a săvârșit infracțiunea, fiind stare de iresponsabilitate, în temeiul prevederilor art.99-100 din Codul penal, instanța de judecată a dispus aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical, sub formă de internare într-o instituție psihiatrică cu supraveghere riguroasă. În aceste condiții, tânăra a fost internată în Spitalul Clinic de Psihiatrie din capitală”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală.

De asemenea, Procuratura a mai menționat că schimbarea măsurii de constrângere cu caracter medical sau prelungirea termenului de aplicare a ei se face de instanța de judecată, în baza unui control efectuat cel puțin o dată la șase luni.

Amintim că, tragedia a avut loc în dimineața zilei de 11 decembrie 2020, în apartamentul tinerei din Comrat. Trupul femeii de 40 de ani a fost găsit în noaptea de 12 decembrie de poliţie, zăcând într-o baltă de sânge, în propria locuință. Victima a fost înjunghiată de multiple ori cu un cuțit, iar totul ar fi pornit de la un conflict.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram