Un avocat și complicele acestuia au fost reținuți, în flagrant, pentru trafic de influență. La operațiune au participat procurorii anticorupție, ofițerii SPIA, dar și cei de la SIS. Despre asta a anunțat Procuratura Anticorupție (PA) într-un comunicat de presă.
Potrivit PA, avocatul ar fi cerut 3000 de euro de la o persoană vizată într-un dosar penal, menționând că ar avea influență asupra completului de judecată din cadrul Curții de Apel Bălți și i-ar putea determina pe aceștia să ia o decizie favorabilă.
Astfel, suspectul și intermediarul său au fost reținuți miercuri, 8 decembrie, în timpul transmiterii primei tranșe din suma pretinsă anterior, 20 de mii de lei – echivalentul la o mie de euro.
„Mijloacele primite de la avocat, le-a transmis intermediarului, pentru ca acesta la rândul său, să-i convertească în valută străină, euro. Ulterior, mijloacele bănești convertite în euro, conform înțelegerii prealabile urma să-i restituie avocatului.
Persoanele menționate supra, au fost reținute pentru 72 ore”, se arată în nota informativă emisă de PA.
Procuratura Anticorupție a anunțat că va reveni ulterior cu informații suplimentare la acest caz.




































