Vadim Krasnoselski a depus jurământul pentru noul mandat de lider al administrației de la Tiraspol, după ce duminică, 12 decembrie, a câștigat așa-zisele alegeri prezidențiale din regiunea transnistreană. Potrivit presei din regiune, în sală este prezent și ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov.
Pretinsul lider de la Tiraspol a semnat textul jurământului în trei limbi.
Amintim că Vadim Krasnoselski câștigă așa-zisele alegeri din stânga Nistrului cu un scor de aproape 80%. Acesta a fost votat de 113.620 de alegători, iar contracandidatul său, Serghei Pînzar a obținut 11,8%, adică 16.914 de cetățeni i-au oferit votul. Scrutinul electoral nu a fost recunoscut de autoritățile de la Chișinău, dar nici de comunitatea internațională.
Fostul președinte al țării, Igor Dodon, l-a felicitat public pe Vadim Krasnoselski, după victoria obținută la așa-zisele alegeri prezidențiale. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook și pe canalul de Telegram, Dodon a criticat oficialii de la Chișinău, pentru faptul că au numit scrutinul din stânga Nistrului ilegal, dar și pentru că nu au lăsat mai mulți observatori ruși, pentru alegerile nerecunoscute, să intre în Republica Moldova.
Anterior, Guvernul de la Chișinău a venit cu un comunicat de presă în care a menționat că așa-zisele „alegeri prezidențiale” din regiunea transnistreană „se desfășoară în afara cadrului constituțional și contrar legislației în vigoare a Republicii Moldova”. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, prin intermediul canalelor diplomatice, a venit cu un apel către toți partenerii externi de a se abține de la delegarea observatorilor și participarea la așa numitele „alegeri prezidențiale”.
Sursa video: МЯСОРУБКА NEWS


Sursa foto: TSV/Telegram





















