Război în Ucraina, ziua 578: Bătălie grea la Bahmut și escala-surpriză a lui Zelenski! Rusia respinge planul de pace al Kievului

/DOC/ Denunț la Procuratură, în baza investigației „Cutiei Negre” despre compania energetică asociată cu Vladimir Andronachi

13 decembrie 2021, ora 14:04

Deputatul PAS, Radu Marian a depus un denunț la Procuratura Generală în baza investigației „Cutiei Negre PLUS” despre compania energetică asociată cu fostul deputat, controversatul politician, Vladimir Andronachi. Marian subliniază că „rezultă o bănuială rezonabilă de restrângere artificială a concurenței cu intenția de a favoriza operatorul „Furnizare Energie” SRL.

„Pentru a restabili încrederea oamenilor în justiție, este crucial ca suspiciunile legate schemele de corupție conduse de politicieni și foști guvernanți să fie investigate și duse până la capăt”, a menționat Radu Marian.

Investigația „Cutiei Negre PLUS” despre compania asociată cu Andronachi, fără concurenți la licitațiile de stat pentru furnizarea energiei, care în cei câțiva ani de acitivitate, a reușit să pună mâna pe contracte valoroase cu mai multe instituții strategice, inclusiv aeroportul, Parlamentul și Banca Națională.

SRL-ul „Furnizare Energie” a fost înregistrat pe 11 iulie 2018, având, la începuturi, un singur fondator – o firmă din Ucraina. Beneficiarul acesteia era un ucrainean, pe nume Viktor Kanaev, care are mai multe legături cu afacerile atribuite fostului deputat PD. O dovadă este că o altă companie a acestuia are adresa juridică în Chișinău, chiar în apartamentul juristei familiei Andronachi, cercetată și ea penal de rând cu fostul deputat. Reporterii de la Cutia Neagră Plus au reușit să ia legătura și cu Viktor Kanaev, dar acesta a refuzat să vorbească despre afacerea „Furnizare Energie”.

Primele modificări în acționariatul SRL-ului au fost făcute la un an de la fondarea firmei – în iulie 2019. Coproprietar, cu 50%, a ajuns Sergiu Ciobanu, care a procurat acțiuni de la cetățeanul ucrainean cu doar 500 de lei. Ciobanu a fost director ANRE exact în perioada în care „Furnizare Energie” a fost fondată. Unele surse au declarat că, al începuturi, acesta ar fi promovat interesele companiei energetice.

În trei ani de activitate, compania a reușit să atragă clienți importanți, printre care și instituții publice. Informațiile disponibile pe site-ul Agenției Achiziții Publice arată că a câștigat de la începutul acestui an 26 de licitații de stat în valoare de 26,5 mln lei. Cele mai valoroase contracte le-a semnat cu Serviciul Vamal, în sumă de peste 5 milioane de lei, iar Secretariatul Parlamentului urma să cumpere electricitate de aproape 3 milioane de lei. În lista clienților ai acestui SRL au ajuns și Banca Națională, Serviciul Fiscal de Stat, mai multe ministere și primării. La toate tenderele organizate de instituțiile de stat, „Furnizare Energie” nu a avut vreun concurent, iar prețul pe care l-a propus în oferte a fost de fiecare dată cu un bănuț mai mic. Directorul companiei neagă faptul că ar fi favorizată cumva la licitațiile publice.

Faptul că firma controlată de Andronachi câștigă licitații publice pentru furnizare de energie l-a surprins pe actualul ministru al Infrastructurii, Andrei Spânu.

„Eu cred că acest personaj trebuie să fie adus acasă și supus judecății, iar companiile lui, dacă au câștigat ilegal anumite licitații, aceste licitații trebuie să fie închise și să fie lansate alte licitații.”

Cutia Neagră Plus a trimis mai multe întrebări legate de activitatea companiei „Furnizare Energie” și a lui Vladimir Andronachi, pe adresa de email pe care a oferit-o jurnaliștilor, după ce a fugit din țară. Dar fostul deputat democrat, cercetat penal pentru implicare în frauda bancară, nu a reacționat. Anterior, el a declarat că este un dosar intentat la comandă politică.

/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și capcana pentru crabi! General: "Marea reușită a ofensivei urmează"
Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și capcana pentru crabi! General: "Marea reușită a ofensivei urmează"
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Peste 50 de mașini retro, la o expoziție la Bulboaca: Valorează mai mult de 1 milion de euro
/VIDEO/ Peste 50 de mașini retro, la o expoziție la Bulboaca: Valorează mai mult de 1 milion de euro

/VIDEO/ „Satul European” încă nu e gata. Milioane de lei, investite într-o canalizare din Coșcalia, ce nu poate fi încă folosită

24 septembrie 2023, ora 10:00

Cu un buget de circa 2 miliarde de lei, programul național „Satul European” încă bate pasul pe loc. Deși pentru implementarea celor circa 500 de proiecte s-a oferit un an, în realitate, executarea lucrărilor decurge anevoios. Doar 40 la sută din proiecte sunt finalizate. Cele mai mari sume au fost oferite pentru proiecte de alimentare cu apă și sisteme de canalizare. 

În jur de 10 milioane era posibil de obținut. Este exact suma pe care a primit-o și primăria satului Coșcalia din raionul Căușeni. Cu acești bani, a construit rețeaua de canalizare care să acopere necesitățile localității. Deși a fost construită, la zece ani distanță de la începerea lucrării, încă nu poate fi folosită. Autoritatea publică locală ar mai avea nevoie de circa 25 de milioane de lei pentru a o face pe deplin funcțională și capabilă de a epura apele uzate. În lipsa acesteia, fiecare cetățean se descurcă cum poate. 

De ani buni, doamna Maria nu mai trebuie să meargă la fântână după apă. Și asta pentru că în satul ei - Coșcalia - există un apeduct prin care aproape toate cele 600 de gospodării au acces la o sursă potabilă de apă. 

Se bucură de apă, dar și-ar dori și un sistem de canalizare funcțional. 

Începând cu anul 2019, satul Coșcalia este alimentat cu apă sută la sută. 

„Proiectul a fost început în anul 2016, în cadrul proiectului cu Fondul Ecologic Național. Conform achizițiilor publice cu un cost total de 29 de milioane de lei. Apă și canalizare”, a spus primarul satului Coșcalia, raionul Căușeni, Elena Eșanu.

Și dacă apeductul este funcțional și accesibil tuturor, nu putem afirma același lucru despre sistemul de canalizare. Deși ambele lucrări au început în același timp, canalizarea nu poate fi folosită. Deocamdată. Ultimii 10 kilometri din totalul de 13, 3 au fost construiți prin programul național „Satul European”, prin intermediul căruia, primăria a obținut de la stat o finanțare de 10 milioane de lei. 

„Ținând cont că tindem spre un mod de viață sănătos, ne-am propus ca odată cu anunțarea concursului pentru proiecte de infrastructură în cadrul satului european, să mergem cu propunerea de extindere a rețelelor de canalizare pe o distanță de zece kilometri. La nivel de rețele de apeduct, este un procent de conectare a caselor locative de 90 de procente. Astăzi avem undeva la 600 de consumatori de apă potabilă”.

I-am rugat pe funcționarii de la primărie să deschidă câteva guri de canalizare pentru a vedea cum arată pe interior.

Deși acest proiect a înghițit aproape 20 de milioane de lei, astăzi, după atâția ani de la începerea lui, încă nu poate fi folosit în totalitate. Și asta pentru că mai e nevoie de o stație de epurare și stații de pompare. Oficial, în baza de date a Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, scrie că proiectul de canalizare din satul Coșcalia este finalizat, însă ar mai fi nevoie de alte 25 de milioane de lei pentru a vedea întregul proiect gata. O soluție pentru ca aceste investiții să nu fie efectuate degeaba este aceea ca finanțările să continue. 

„De fapt, astfel de proiecte avem câteva care au fost împărțite în etape. Și primăriile care au făcut asemenea proiecte, le așteptam să depună la satul european 2 și sperăm ca aceste proiecte să continue”, a spus directorul ONDRL, Mihail Croitoru.

Și primărița își pune speranțe în continuarea programului național Satul European 2, pentru ca, peste patru ani, să termine lucrările la întregul sistem.

„Acum noi, primăria, ne aflăm la nivelul când proiectul este deja actualizat și ne pregătim pentru următoarea lansare de proiect. Dacă va fi lansată următoarea etapă a satului european, desigur că vom depune și vom construi stațiile de pompare și construcția stației de epurare. Avem un cost deja evaluat, 26 de milioane de lei. Dar ne dăm bine seama că orice proiect, în orice localitate, nu poate să fie construit într-un an, de așa complexitate. Proiectul de investiții necesită și surse financiare, dar și durată de timp. Noi preconizăm ca în următorii 4 ani, deja să fie construit în totalmente”. 

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine și montaj de Vlad Glinjan

/VIDEO/ „Ne-am gândit la oamenii de rând, nu la primari”. Autoritățile neagă politizarea proiectelor din Satul European Expres
/VIDEO/ În opt mandate de primar, Nina Costiuc a schimbat mai multe partide: E cea mai sigură cale de a aduce bani satului
/VIDEO/ Gata să adere la PAS. Cazul unui primar PD, cu două proiecte câștigate prin Satul European și Satul European Expres
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram