Deputatul PAS, Alexandru Trubca „regretă” situația creată și cere scuze ONG-urilor de mediu, care l-au acuzat de intimidare în adresa Avocatului Poporului pentru drepturile copiilor, a jurnaliștilor de mediu și societății civile, după ce aceștia s-au pronunțat împotriva incinerării anvelopelor uzate.
Incidentul a avut loc, pe 7 februarie curent, în cadrul unei ședințe comune la Parlament.
„Regret situația creată. Exprimarea mai puțin diplomatică a dus la înțelegerea greșită a sensului cuvintelor mele. Nicio secundă nu am avut intenția de a jigni, dar mite amenința pe cineva. În cazul în care cineva din cei prezenți în cadrul ședinței sau care au urmărit înregistrarea s-au simțit jigniți de expresiile mai puțin reușite, îmi cer scuze”, a scris Trubca pe pagina sa de Facebook.
Precizăm că, în 7 februarie curent, Reprezentanții mai multor organizații ale societății civile au semnat o declarație prin care și-au exprimat „profunda îngrijorare” și au condamnat acțiunea de intimidare a deputatului PAS, Alexandru Trubca, în adresa avocatului poporului pentru drepturile copiilor, a jurnaliștilor de mediu și societății civile, după ce aceștia s-au pronunțat împotriva incinerării anvelopelor uzate.
Potrivit ONG-urilor de mediu, Trubca a învinuit-o pe Maia Bănărescu, avocata poporului pentru drepturile copilului, de faptul că „a luat atitudine doar față de inițiativa de a permite incinerarea și coincinerarea anvelopelor” și a enumerat alte probleme care, în opinia sa, meritau prioritate, insinuând că „avocata poporului are interese ascunse”. Iar expertul de mediu, Alecu Reniță a fost avertizat că o să fie ridicată „întrebarea finanțării organizației” sale.
Semnatarii declarației au solicitat conducerii Parlamentului și fracțiunii PAS să ia act de comportamentul deputatului, comportament pe care l-au calificat inadecvat.




























































