Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este propus pentru Premiul Nobel pentru Pace. Solicitarea vine din partea unui grup de peste 30 de politicieni europeni, foști miniștri, europarlamentari și diplomați.
În scrisoare, membrii Comitetului Nobel sunt rugați să redeschidă procedura de nominalizare pentru Premiul Nobel, aceasta fiind deja închisă. Scrisoarea a fost semnată de 36 de politicieni din Olanda, Marea Britanie, Germania, Suedia, Estonia, Bulgaria, România și Slovacia. Aceasta este deschisă spre semnare de către liderii politici din întreaga lume până pe 30 martie.
Fostul ministru al Apărării al Olandei este convins că acordarea Premiului Nobel pentru Pace oamenilor curajoși ai Ucrainei și președintelui acesteia va contribui la stabilirea păcii în acest conflict teribil. Potrivit experților, cererea de încălcare a procedurii de nominalizare a laureaților este un caz fără precedent în istoria Premiului Nobel. Totuși, războiul Rusiei împotriva Ucrainei este, de asemenea, un eveniment fără precedent de la al Doilea Război Mondial. Până acum, Comitetul Nobel nu a dat un răspuns.





















