Agenția Proprietății Publice discută cu potențiale companii care ar putea efectua auditul datoriei acumulate de Moldovagaz față de gigantul rus Gazprom. Despre asta a anunțat președinta țării, Maia Sandu, într-o conferință de presă, susținută luni, 4 aprilie.
„Până la urmă, va fi angajată o asemenea companie, pentru că trebuie să facem o claritate ce e cu aceste cifre. Trebuie să vedem în ce măsură Moldovagaz și Consiliul de administrație vor fi cooperante în acest proces de audit, pentru că trebuie să furnizeze toată informația”, a menționat șefa statului.
Potrivit președintei, cel mai probabil, în următoarele săptămâni vom afla numele companiei care va efectua auditul datoriei Republicii Moldova la Gazprom.
În 16 martie, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că auditul privind datoria S.A. Moldovagaz față de S.A. Gazprom nu va fi gata până în data de 1 mai, cum a fost stabilit anterior, din motiv că procesul de achiziție nu s-a încheiat cu succes. Ulterior, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a declarat că Republica Moldova va cere Gazpromului să amâne acordul privind plata datoriilor pentru gazul consumat.





















