Alerte cu bombă în regiunea transnistreană. Peste 20 de sedii din stânga Nistrului au primit informații precum că în interiorul clădirilor sunt „dispozitive explozive”. Despre aceasta a anunțat pretinsul Minister al Afacerilor Interne din regiunea separatistă.
Printre locații se numără stațiile de autobuz, școli, instituții medicale, clădirile administrațiilor publice locale din Râbnița și Bender, dar și alte filialele din regiune.
Specialiștii s-au deplasat la fața locului pentru a investiga clădirile și teritoriile adiacente. Potrivit presei din regiune, verificările au fost deja finalizate la majoritatea obiectivelor, iar dispozitive explozive nu au fost depistate.
Persoanele din instituțiile date au fost evacuate, iar polițiștii întreprind toate măsurile pentru a depista persoanele care au trimis e-mailurile despre minare pe adresele instituțiilor.
TV8.md reamintește că o nouă provocare în stânga Nistrului a avut loc marți, 3 mai. Tiraspolul anunță că a doborât o dronă încărcată cu material explozibil. Potrivit presei din regiune, drona urma să distrugă sistemul de răcire pentru transformatoare din satul Maiak, raionul Grigoropol.
TV8.md reamintește că, săptămâna trecută, în stânga Nistrului au avut loc mai multe explozii. Pe 28 aprilie, două antene de radiotelecomunicații din raionul Grigoriopol, din stânga Nistrului au fost aruncate în aer. Informația este confirmată și de așa-zisul minister de interne de la Tiraspol. În urma exploziilor nimeni nu a fost rănit.
Mai exact, exploziile în orășelul Maiac au avut loc la o zi după ce în seara de 25 aprilie, în sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol, așa zisul MGB, a avut loc o explozie. Presa din stânga Nistrului a scris că ar fi vorba de un atac cu lansatoare de grenade și că nu s-au înregistrat victime.
În acest context, pretinsele autorități de la Tiraspol au instituit cod roșu de pericol terorist, după explozia de luni în sediul MGB-ului transnistrean și cele din Maiac. Decizia a fost luată la ședința de marți, 26 aprilie, a Consiliului de Securitate din stânga Nistrului.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md