Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

Procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo, rămâne sub control judiciar pentru încă 30 de zile

Stoianoglo
14 aprilie 2022, ora 17:38

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au examinat demersul procurorului desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), Victor Furtună, cu privire la prelungirea măsurii preventive sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, aplicată în privința procurorului general suspendat, pe o perioadă de 60 zile.

În rezultatul examinării demersului, judecătorul de instrucție a admis parțial solicitarea procurorului de caz și a dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de liberare provizorie sub control judiciar aplicată în privința procurorului general suspendat, pe o perioadă de 30 zile.

Totodată, Procuratura precizează că de la începerea anchetei, au fost efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală, care au drept scop cercetarea completă și obiectivă a circumstanțelor cazului, după cum urmează:

- a fost înaintată învinuirea la 4 persoane;

- au fost audiate 14 persoane în calitate de martori, declarațiile cărora în cumulul cu celelalte probe administrate, elucidează circumstanțele cazurilor cercetate;

-​au fost efectuate peste 40 examinări a peste 5000 de documente și înscrisuri de ciornă;

- au fost formulate către alte state 3 cereri de asistență juridică internațională în materie penală;

- au fost efectuate 4 percheziții în urma cărora au fost depistate și ridicate mai multe documente, înscrisuri de ciornă, la fel calculatoare, telefoane mobile și alți purtători de informație electronică;

„Menționăm că, toate calculatoarele, telefoanele mobile și alți purtători de informație electronică ridicate în urma perchezițiilor, au fost supuse expertizelor inginero-tehnice. La moment marea majoritate a rapoartelor de expertiză fiind întocmite, iar concluziile acestora în coroborare cu restul probelor acumulate în cadrul urmăririi penale, sunt relevante pentru stabilirea adevărului pe caz”, precizează reprezentanții Procuraturii.

Pe 24 martie, CSP a decis cine va examina pretinsele acțiuni ilegale ale procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. Membrii CSP au adoptat această decizie în urma examinării sesizării lui Gheorghe Străisteanu, care a și invocat pretinsele acțiuni ilegale din partea lui Stoianoglo. Misiunea de examinare a sesizării i-a revenit procurorului anticorupție, Alexandru Musteață. 

Cu toate acestea, evaluarea disciplinară a procurorului general suspendat bate pasul pe loc. CSM nu a reușit să desemneze un candidat în componența Comisiei ad-hoc de disciplină pentru verificarea faptelor sesizate ca fiind abateri disciplinare comise de  Alexandr Stoianoglo.

Procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo a fost scos de sub control judiciar pe 7 martie, după ce instanța de judecată a respins cererea procurorilor privind prelungirea măsurii preventive pe numele acestuia. Prin urmare, procurorul nu a fost de acord cu decizia primei instanțe, considerând-o ca fiind neîntemeiată a contestat-o cu recurs la Curtea de Apel Chișinău.

Pe 7 februarie, magistrații judecătoriei Ciocana au dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de liberare provizorie sub control judiciar pe un termen de 30 zile, deși au fost cerute 60 de zile.

Alexandru Stoianoglo, a fost eliberat din arest la domiciliu pe data de 9 decembrie, după ce Curtea de Apel Chișinău a decis schimbarea măsurii preventive și plasarea acestuia sub control judiciar, pe un termen de 30 de zile.

La sfârșitul lunii noiembrie 2021, Procuratura Anticorupție a anunțat că a încheiat urmărirea penală pe numele lui Stoianoglo pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Mai exact Stoianoglo este acuzat că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, ar fi dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de peste 160 de mii de lei, prejudiciind astfel bugetul Procuraturii, deoarece, la acel moment, Chitoroagă avea statut de învinuit întrun dosar penal.

Alexandru Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie și tot atunci a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta este învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații minciunoase. 

Stoianoglo califică acuzațiile care i se aduc drept răzbunare din partea președintei Maia Sandu. Șefa de stat a negat orice implicare și a cerut procurorilor și judecătorilor să fie corecți și echidistanți.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente