Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Poveştile războiului: La 61 de ani a reuşit să meargă 225 de km pe jos de la Mariupol la Zaporojie

batrani ucraina foto telegram zelenski
13 mai 2022, ora 13:20
Foto: Telegram/ V. Zelenski

A vrut să devină „omul invizibil” și să fugă din calea războiului. Igor Pedin este un bărbat de 61 de ani care și-a luat geanta cu provizii şi câinele Zhu-Zhu, un terrier mestier în vârstă de nouă ani, și a pornit prin iadul din oraşul-port asediat Mariupol, în teritoriile ocupate de ruşi şi la siguranţa relativă a oraşului Zaporojie, aflat sub control ucrainean, la doar 225 km de mers pe jos, scrie News.ro.

Decizia finală a lui Pedin de a părăsi Mariupol a fost luată pe 20 aprilie, îşi aminteşte el, când soldaţii ruşi ajunseseră în partea sa din oraş şi mergeau din casă în casă, trăgând în voie. Pedin s-a pregătit cu meticulozitate. A făcut o geantă, a cântărit-o şi s-a provocat să reducă greutatea iniţială de 70 de kilograme la 50.

Sarcina iniţială pentru Pedin şi Zhu-Zhu a fost să străbată cei cinci kilometri până la periferia oraşului, un scop în care avea puţină credinţă că putea fi atins.

Şi-a părăsit casa de lângă portul lui Mariupol, la ora 6 dimineaţa, pe 23 aprilie, şi i-au trebuit două ore să se împiedice prin cratere, oţel şi muniţii neexplodate, la nord, în sus pe strada Kyprino, unde erau împrăştiate cadavrele, şi mai departe spre Port. 

„Arătam ca un vagabond pentru ei, nu eram nimic. Eram murdar şi acoperit de praf, deoarece casa mea fusese plină de fum. Am ieşit din oraş pe această autostradă şi la capăt m-am întors. M-am uitat înapoi la oraş şi mi-am spus că a fost decizia corectă. Am spus la revedere. A avut loc o explozie. M-am întors şi am mers mai departe”, povestește bărbatul.

A mers pe lângă vehicule militare arse, doar cu câinele lui şi zgomotul bombardamentelor în spatele lui până când un convoi de vehicule blindate, atât de grele încât au făcut să tremure asfaltul de sub picioare, a trecut pe lângă el. S-a ghemuit, luându-l pe Zhu-Zhu, îngrozit, în haină, până au trecut. 

„Eram un om invizibil atunci”, îşi aminteşte el. „Ce sunt eu pentru ei: cine este această umbră?”

Scopul său a fost oraşul Nikolske, la 20 km distanţă. Când a ajuns la primele case, se întuneca şi era foarte frig. „Am văzut un bărbat în faţa casei lui. El a spus: „Nu ai vrea să bei cu mine? Astăzi mi-am îngropat fiul. Să bem pentru fiul meu„.

Pedin nu mai băuse de 15 ani, dar nu a putut refuza. A băut două shot-uri de vodcă, în timp ce noul său prieten golea sticla. 

„Mi-a spus că ruşii i-au ucis fiul de 16 ani pe 3 martie la Mariupol. După ce a dispărut  l-a căutat săptămâni întregi la Mariupol. A găsit mormântul, iar soldaţii ruşi au spus că va trebui să-l dezgroape cu mâinile dacă vrea cadavrul”.

Pedin a dormit pe canapea în acea noapte, trezindu-se la 6 dimineaţa. Ştia că singura cale de ieşire spre Zaporojie era prin oraş. „Când am părăsit oraşul, era un punct de control: cecenii. Mă văzuseră şi doi dintre ei au venit spre mine. Unde te duci? De unde vii, au întrebat ei”.

A apărut un comandant şi a comunicat cu cineva la radio. 

„A apărut o dubiţă şi au ieşit trei oameni cu ceafa mare, iar eu am fost urcat în dubă. Am mers 2 km înapoi la Nikolske şi am ajuns la o clădire a consiliului cu două etaje, pe care o înconjurau cu gard de oţel. Erau aproximativ 40 de oameni care aşteptau pe teren, dar duba a condus până la intrarea clădirii”.

Pedin şi-a lăsat geanta afară şi l-a legat pe Zhu-Zhu înainte de a fi dus la etajul doi. „Un ofiţer rus stătea în faţa unui birou m-a întrebat unde mă duc. Am mintit. Am spus că am un ulcer la stomac şi că trebuie să ajung la Zaporojie, deoarece plătisem pentru tratament. Mi s-a spus să-mi dau jos bluza şi au căutat tatuaje. Am avut o vânătaie pe umăr şi m-au acuzat că am avut o puşcă. Am fost dus într-o altă cameră în care erau patru militari cu computere şi mi-au scanat amprentele digitale, m-au aşezat pe un perete şi au făcut fotografii”.

I s-a dat un document de la aşa-numitul minister al afacerilor interne al autoproclamatei Republici Populare Doneţk. Era liber să plece din nou cu câinele şi geanta lui la punctul de control.

Cecenii au spus că vor opri următoarea maşină care să-l ducă în următorul sat, la Rozivka. 

După o oră, un microbuz negru a oprit, iar cecenii i-au cerut şoferului, care călătorea cu soţia şi cele două fiice, de aproximativ 18 şi 20 de ani, să-l ia pe Pedin. „Nimeni nu a spus niciun cuvânt. M-au dus la Rozivka. Pe drum, am observat pe câmpuri oameni care săpau gropi. Şi mai jos erau cruci. Sunt sigur că erau gropi comune.”

La sosirea la Rozivka, Pedin a mers pe strada Lenina din oraş şi a ajuns la un alt punct de control de care a trecut uşor cu noul său document şi a continuat să meargă. 

Pedin era epuizat şi totuşi cel mai mare obstacol urma să vină. Podul rutier pe care trebuia să treacă fusese distrus. Era un abis de 30 de metri, pe şinele de cale ferată de dedesubt. A trecut podul și și-a continuat drumul până a ajuns în Zaporojie.

Și-a continuat drumul până a văzut în faţă un steag ucrainean, unde soldaţii au verificat documentele bărbaţilor şi i-au lăsat să plece.

„Şoferul m-a lăsat în centrul oraşului Zaporojie lângă un cort. Nu spusese nimic în călătorie, dar mi-a dat 1.000 de grivne (30 de lire sterline). A spus mult noroc. A înţeles totul – ce era de spus?”

Pedin a intrat în cort, plin de voluntari. A fost întrebat de o femeie dacă are nevoie de ajutor. A tăcut şi apoi a spus da.

„Doamna a întrebat: De unde vii? I-am spus: Am venit de la Mariupol. Ea a ţipat: Mariupol!, îşi aminteşte Pedin zâmbind. „Ea a strigat tuturor, omul acesta a venit de la Mariupol pe jos. Toată lumea s-a oprit. Presupun că a fost momentul meu de glorie”.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente