Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin

Fugarii vor putea fi condamnați chiar dacă nu se află în țară. Un proiect de lege în acest sens va fi aprobat de Guvern

image_2022-05-23_221117510
23 mai 2022, ora 22:21

Dosarele fugarilor vor putea fi trimise în judecată și examinate, chiar dacă persoanele vizate nu sunt prezente în țară. Un proiect de lege în acest sens urmează a fi aprobat miercuri, 25 mai, de Guvern. Declarațiile au fost făcute de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Miercurea viitoare, la prima ședință de Guvern, vom aproba un proiect de lege care clarifică procedurile de trimitere în judecată a dosarelor finalizate în cazul persoanelor care se eschivează vădit de la judecată”, a precizat ministrul. 

Astfel, persoanele vor putea fi condamnate chiar dacă nu sunt prezente în țară. Pentru aceasta, autoritățile trebuie să demonstreze că persoana în cauză „se eschivează de la răspundere”.

„Vom putea trimite în judecată dosarele fugarilor, evident, cu respectarea anumitor garanții. Se discută o așa opțiune ca dosarul să poată fi expediat în instanță doar dacă un judecător de instrucție se expune și constată că autoritățile au înterprins cu diligență toate măsurile pentru a-l căuta și, într-adevăr, persoana respectivă, în mod vădit, se eschivează de la răspundere. Aceasta ar fi prima garanție, pentru a putea exclude situațiile când se uzează în mod nelegal de această prerogativă”, a menționat Litvinenco.

Totuși, dacă persoana revine în RM și poate dovedi că nu știa de existența dosarului, aceasta poate fi rejudecată.

„Și al doilea filtru, în situația în care persoana revine în țară, el are dreptul la rejudecarea sau reluarea dosarului. Dacă persoana a fost condamnată definitiv și irevocabil, de exemplu, i s-a confiscat averea pe baza condamnării, ulterior, dacă el revine în țară, el are dreptul la reluarea dosarului. Dar doar în situația în care el demonstrează că într-adevăr, nu a cunoscut despre existența unui astfel de dosar”, a explicat ministrul.

Potrivit lui Litvinenco, aceasta este o procedură preluată din legislația altor state și corespunde standardelor internaționale. „În egală măsură, ne va permite să evităm aceste blocaje când anumite personaje se eschivează vădit de la tragerea la răspundere în conformitate cu legislația națională. Încercăm să găsim soluții indiferent de progrese sau dacă nu va exista progres în cazul fugarilor care se ascund de justiția din RM”.

„Șor nu este în țară. Respectiv, la momentul de față, chiar dacă Procuratura finalizează dosarul respectiv, consideră că se întocmește rechizitoriu, acest dosar nu poate fi transmis în judecată, pentru că persoana nu este prezentă. Din păcate, avem o astfel de situație față de mai multe personaje care sunt fugare și asta este într-adevăr, o problemă. Chiar dacă se întreprind acțiuni, cereri de comisii rogatorii, demersuri către Interpol sau cereri de extrădare, nu avem o finalitate”, a punctat Sergiu Litvinenco.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente