Un bărbat din Republica Moldova a fost implicat într-un accident rutier grav, produs marți, 28 iunie, pe o șosea din județul Vaslui, România. O șoferiță a intrat frontal cu mașina în camionul pe care acesta îl conducea. Presa din România scrie că femeia a murit pe loc, iar bărbatul, în vârstă de 62 de ani a ajuns la spital.
Nenorocirea s-a produs pe DE 581, pe raza localității Crețești. Femeia ar fi condus cu viteză excesivă și ar fi intrat în depășirea unui autoturism care se deplasa în față. În urma manevrei, a pierdut controlul volanului si s-a izbit frontal de autocamion.
La fata locului au fost solicitate ambulante si echipaje de descarcerare ale ISU, dar pentru femeia de 53 de ani medicii nu au mai putut face nimic. Din pãcate, nici starea moldoveanului de 62 de ani nu este mai bunã. Acesta a fost transportat initial cu o ambulantã la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui pentru examene medicale complexe si evaluare medicalã, iar apoi a fost transferat si internat la spitalul din Huși. De asemenea, a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat cã acesta nu consumase alcool.























