Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat că, săptămâna viitoare, când ţara sa sărbătoreşte Ziua Independenţei, la 24 august, Rusia ar putea încerca să facă ceva "extrem de crud", transmite EFE. Ucraina marchează, miercuri, cea mai importantă sărbătoare naţională – Ziua Independenţei. În această zi, acum 31 de ani (în 1991), Rada Supremă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene de atunci, a adoptat Declaraţia de Independenţă a Ucrainei, iar ca rezultat s-a format actualul Stat ucrainean. Totodată, propagandiștii ruși cer ca centrele decizionale din Kiev să fie atacate, după se sâmbătă seară mașina în care se afla Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, ideologul președintelui rus Vladimir Putin, a sărit în aer în apropiere de Moscova.
UPDATE: Angajații guvernamentali din Kiev au fost sfătuiți să lucreze de acasă în această săptămână, de teamă că centrul va fi ținta unor rachete rusești
UPDATE: Ideologul rus Alexandr Dughin a fost internat la spital după moartea fiicei sale, Daria, în urma unei explozii.
UPDATE Patru dintre persoanele decedate în urma atacului asupra căminului din Harkov rămân neidetificate.
UPDATE Elitele ruse au înțeles deja că nu va exista nicio victorie în războiul cu Ucraina și vor să se termine cât mai curând, a asigurat fondatorul grupului Bellingcat, Hristo Grozev.
UPDATE Armata rusă extinde baza militară și aerodromul „Lunineț” din Belarus, aflat la 50 km de granița regiunii Rivne din Ucraina, relatează serviciul belarus „Radio Liberty”.
UPDATE În cadrul noii tranșe de ajutor militar, în valoare de 775 de milioane de dolari, SUA trimit pentru prima dată Ucrainei drone de recunoaștere ScanEagle pentru țintirea artileriei.
UPDATE Rusia avertizează că va răspunde „în mod adecvat” deciziei Bucureştiului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei sale în România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.
UPDATE Tobias Ellwood, preşedintele Comitetului de apărare din Camera Comunelor, a cerut ca un dezastru nuclear la Zaporojie să fie considerat un atac asupra statelor membre NATO. „ORICE distrugere intenţionată care cauzează o potenţială scurgere de radiaţii la un reactor nuclear ucrainean ar fi o încălcare a articolului 5 al NATO”, a scris Ellwood pe Twitter, potrivit Mediafax.
UPDATE Ministerul rus al Apărării Rusiei a anunţat duminică mai multe rachete Kalibr au distrus un depozit de muniţie în regiunea ucraineană Odesa. Kievul spune că e vorba de un hambar.
UPDATE Nava de asalt amfibie americană USS Kearsarge, care este nava de comandă a celei de-a 22-a Forțe Expeditionare al SUA, a sosit în Lituania.
UPDATE Rusia este, pentru a treia lună consecutiv, cel mai mare furnizor de patrol al Chinei, clienții chinezi fiind beneficiarii unor prețuri foarte reduse la combustibil, în condițiile în care sancțiunile occidentale au tăiat accesul rușilor la piața occidentală. Având în vedere că beneficiază de prețuri mici de la ruși, chinezii au redus achizițiile mai scumpe, din țări precum Angola sau Brazilia.
UPDATE Ministerul chinez al Apărării a anunțat că Armata Populară de Eliberare (Forțele sale armate) va participa la exercițiile strategice Vostok 2022, anunțate cu mare fast în urmă cu un an și la care vor participa și soldați din India, Belarus, Tadjikistan și Mongolia. Cu toate acestea, impasul războiului ucrainean planează asupra exercițiilor militare care au fost recent o demonstrație de forță a trupelor armate ruse.
UPDATE Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi primarul Kievului, fostul boxer Vitali Klitschko, l-au felicitat, duminică, pe compatriotul lor Oleksandr Usik, care şi-a păstrat titlurile WBA, IBF şi WBO la categoria grea, după ce l-a învins la puncte pe britanicul Anthony Joshua, potrivit news.ro.
UPDATE Un consilier al lui Volodimir Zelenski spune că Ucraina nu a fost implicată în atacul în care a murit Daria Dughina. "Subliniez că Ucraina nu are nimic de-a face cu asta, pentru că nu suntem un stat criminal ca Federaţia Rusă şi nici nu suntem un stat terorist", a declarat Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii lui Zelenski, într-o intervenţie televizată, potrivit Agerpres.
UPDATE Autoritățile din Ucraina au început pregătirea populației pentru o posibilă explozie a centralei de la Zaporojie, ceea ce ar echivala cu o bombă nucleară extrem de puternică.
UPDATE Soldații britanici trebuie să-și anunțe familiile că ar putea fi trimise să lupte împotriva Rusiei, potrivit unui militar de top.
UPDATE Atacurile desfășurate în ultimele două săptămâni împotriva infrastructurii militare rusești din Crimeea ar putea forța Moscova să își retragă o parte din forțele sale armate din prima linie pentru a proteja această peninsulă din Marea Neagră pe care a anexat-o în 2014, estimează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
UPDATE Mihail Ulianov, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă organismele internaționale din Viena, a fost convocat, duminică, de diplomația austriacă după ce a scris pe Twitter că „Nu există milă pentru poporul ucrainean”, un comentariu despre care autoritățile austriece și cele ucrainene spun că a reprezentat o instigare la genocid.
UPDATE Ministrul Apărării din Rusia, Serghei Șoigu, se laudă cu faptul că Rusia a folosit de trei ori racheta hipersonică Kinzhal în Ucraina și de fiecare dată au avut o ”performanță strălucitoare”.
UPDATE Alexandr Nakonecinîi, șeful Serviciului de Securitate ucrainean din regiunea Kirovohrad, a fost găsit mort. Această informație a fost confirmată corespondentului UNIAN de către serviciul de presă al SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei). "SBU studiază toate împrejurările morții șefului Serviciului de Securitate din regiunea Kirovohrad. După ce informațiile vor fi colectate în întregime și analizate, vom informa publicul", a menționat departamentul.

UPDATE Doi ruşi şi un ucrainean au încercat să intre cu forţa într-o uzină de armament din Albania, rănind doi militari albanezi care le blocau drumul, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării de la Tirana, transmite AFP.
UPDATE Mai mulți politicieni ruși au reacționat în urma veștii că fiica lui Aleksander Dughin a murit după ce mașina în care se afla a explodat pe o șosea de lângă Moscova, afirmând că este vorba despre un act terorist a cărui țintă era cel considerat ”creierul lui Putin”, relatează presa rusă.
UPDATE Primarul de la Nikolaev, Aleksandr Sienkevici, avertizează locuitorii să caute adăpost, deoarece exploziile puternice au fost raportate în vecinătatea orașului. Până în prezent nu au fost furnizate alte detalii. Orașul a fost bombardat zilnic.
UPDATE După atentatul cu bombă asupra mașinii fiicei filozofului și ideologului rus Aleksandr Dugin-Daria, care a murit pe loc la Moscova, propagandiștii cu ”greutate” ai Kremlinului au cerut lovituri urgente impotriva Ucrainei. Propaganda rusă amenință și cere să fie atacate centrele decizionale din Ucraina, după moartea Dariei Dughina.
UPDATE Hackerii ucraineni au atacat televiziunea din Crimeea și în loc de propaganda și minciunile Rusiei despre războiul din Ucraina, rușii au urmărit apelul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează Hotnews.
UPDATE: Și Dnepropetrovsk a fost întreaga noapte ținta forțelor militare ruse. „Au fost afectate două raioane, iar oamenii de acolo au rămas fără gaz și electricitate. A pornit un incendiu, mai multe clădiri au fost distruse, ”a declarat șeful administrației militare din Dnepropetrovsk, Valentin Reznicenko.
UPDATE Forțele ruse au atacat din nou regiunea Odesa cu 5 rachete. Trei au nimerit pe teritoriul unei gospodării agricole, distrugând un depozit cu cereale. Victime nu au fost înregistrate.
UPDATE Daria Dughina, fiica influentului filozof rus Alexander Dughin – susținător al lui Putin – a fost ucisă sâmbătă noaptea, când mașina în care se afla a explodat în regiunea Moscovei, a anunțat TASS.
UPDATE Noi explozii au lovit Crimeea, o rachetă rănind 12 civili în apropierea unei centrale nucleare.
UPDATE Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni să fie vigilenți înainte de ziua de miercuri, când se marchează- 31 de ani de independență față de regimul sovietic, în timp ce sugerează că Ucraina va lua recupera Crimeea anul acesta, transmite Reuters.
În discursul său video de sâmbătă, Zelenski a spus că ucrainenii nu trebuie să permită Moscovei „să împrăștie deznădejde și frică”. „Toți trebuie să fim conștienți de faptul că în această săptămână Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât”, a spus Zelenski, citează hotnews.
UPDATE În regiunea Herson, rușii amenință părinții care nu-și trimit școlarii să studieze în cadrul noilor programe de învățământ cu evacuarea și confiscarea proprietăților. Potrivit autorităților, din septembrie va începe anul școlar, iar părinții copiilor care nu sunt de acord ca școlarii să învețe ”noile” adevăruri din cărțile de istorie vor fi amendați cu 148.000 de ruble”.
UPDATE Uciderea jurnalistei Daria Dugina a fost ordonată, a precizat duminică pentru agenția rusă de stat Tass serviciul de presă al Comitetului de Investigații al Federației Ruse.
UPDATE În regiunea Hmelnițki, un rezident local a transmis reprezentantului Federației Ruse și fotografii și videoclipuri cu locația și mișcarea militarilor și echipamentelor Forțelor Armate. Bărbatul va fi judecat pentru trădare și riscă o sentință pe viață, scrie presa locală
UPDATE Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a numit ideea interzicerii tuturor ruşilor să intre în ţările UE o manifestare a politicii naziste.
UPDATE Rezidenții Kievului au putut inspecta sâmbătă zeci de tancuri și vehicule blindate rusești avariate și capturate de Armata Ucrainei, o paradă organizată cu o câteva zile înainte de ziua națională a Ucrainei, celebrată în fiecare an în data de 24 august.
UPDATE Ucraina a primit deja aproximativ 100 de drone ca parte a proiectului „Armata de drone”. Alte 100 de drone comandate vor ajunge în octombrie, a declarat ministrul transformării digitale, Mihail Fedorov, potrivit Nexta. Potrivit acestuia, Ucraina are nevoie de 10.000 de drone – „pentru lupte urbane și recunoaștere”.
UPDATE Interdicția de intrare în al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, va fi prelungită miercuri pentru întreaga zi, a declarat sâmbătă guvernatorul regional Oleg Sinegub.
- UPDATE Sâmbătă, Ucraina a lansat o nouă lovitură asupra sediului flotei ruse din Marea Neagră de la Sevastopol. Oficialii din peninsula Crimeea au spus că sistemul de apărare antiaeriană a orașului a fost pus din nou în acțiune sâmbătă seara.
































































