Două automobile de lux, aduse prin contrabandă din Europa, au fost ridicate de oamenii legii în urma unor percheziții la Ceadîr-Lunga. Valoarea pe piață a unuia din ele depășește 100.000 euro. Al doilea automobil ar valora peste 20.000 euro.
Însumat și convertit în valută națională, cele două mașini cifrează peste 2,3 milioane lei. Un tânăr de 26 de ani și altul de 38 de ani , membri ai unui grup infracțional, sunt cercetați penal pentru contrabandă.
Urmare a acțiunilor de urmărire penală, realizate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații sub conducerea procurorilor PCCOCS, s-a stabilit că, cei doi și-au desfășurat activitatea de contrabandă o anumită perioadă de timp, după care au oamenii legii au primit informația operativă care a permis monitorizarea și documentarea faptelor. Ulterior perchezițiilor, bunurile ridicate au fost anexate la dosar ca și corpuri delicte.
Investigațiile continuă, în vederea stabilirii altor aspecte ale infracțiunii și altor persoane implicate.





















