Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1470: Ofensivă fulger, tren atacat, mit spulberat și paranoia lui Putin. Merz s-a adresat lui Trump

Război în Ucraina, ziua 221: Explozie puternică în Crimeea, iar Limanul e eliberat. Papa îl imploră pe Putin să oprească "oroarea"

missing
02 octombrie 2022, ora 21:03

Războiul declanșat în Ucraina la ordinul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, a ajuns în ziua 221. Liderul de la Kiev are un mesaj optimist, Germania a promis un ajutor mult așteptat, iar Rusia își recunoaște înfrângerea și retragerea din orașul Liman, eliberat de ucraineni după 12 ore de la anexarea semnată de Putin. Pe de altă parte, un înalt oficial UE susține că Rusia e pe cale să piardă războiul, iar anexarea teritoriilor face aproape imposibil sfârșitul conflagrației.

UPDATE Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, afirmă că se așteaptă ca președintele Vladimir Putin să continue să sugereze că ar putea folosi arme nucleare în războiul dintre Rusia și Ucraina și consideră că este posibil ca liderul de la Kremlin să și facă acest lucru, scrie Politico. „Nu există niciun control asupra domnului Putin", a declarat Austin într-un interviu pentru postul american de televiziune CNN, difuzat duminică dimineață. „Așa cum a luat decizia iresponsabilă de a invada Ucraina, știți, ar putea lua o altă decizie. Dar nu văd nimic în acest moment care să mă facă să cred că a luat o astfel de decizie", a precizat secretarul american al Apărării, notează Libertatea.

UPDATE Propagandiștii lui Putin din presa rusă au prezentat o secvență a unei explozii devastatoare cu titlul „În anticiparea unui conflict nuclear”, în contextul în care liderul de la Kremlin este „presat” să ia „măsuri drastice” pentru a învinge în Ucraina, scrie Newsweek.

UPDATE Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a atenționat statele sale membre asupra mobilizării submarinului nuclear rus „K-329 Belgorod”. NATO este îngrijorată că misiunea sa este de a testa torpila Poseidon, proiectil care are o rază de acțiune de până la 10.000 de kilometri ca mai apoi să explodeze în apropierea coastei pentru a provoca un tsunami radioactiv. În anul 2018, Rusia a prezentat torpila ca modalitate de a garanta supremația militară a țării, cu toate că specialiștii nucleari au afirmat că același rezultat poate fi obținut cu o rachetă intercontinentală, scrie Adevărul. 

UPDATE Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat că femeile nu vor fi recrutate în armată în cadrul mobilizării anunţate de preşedintele Vladimir Putin, potrivit Rador.

UPDATE Duminică, în jurul orei 15:00, o explozie a răsunat în partea centrală a orașului Sevastopol din peninsula ocupată Crimeea, informează Radio Europa Liberă. Potrivit canalului de Telegram „Krîmskii Veter” , explozia a avut loc pe bulevardul General Ostriakov, în apropiere de centrul comercial „Moskovskii”. Canalul de Telegram „ChP Sevastopol” scrie, de asemenea, despre o explozie care s-a produs într-o gospodărie, adăugând că la fața locului intervin polițiști și pompieri ruși.

UPDATE Colonelul Forțelor Armate ale Ucrainei (AFU) Mihail Matiușenko a fost ucis în timp ce efectua o misiune de luptă într-o luptă deasupra Mării Negre. Anatoli Fedoruk, primarul orașului Buchi, a anunțat acest lucru pe Facebook.

UPDATE Germania, Danemarca şi Norvegia vor cumpăra 16 obuziere slovace Zuzana-2 pentru Ucraina, a anunţat duminică Ministerul Apărării german, precizând că livrarea obuzierelor va începe anul viitor, informează Reuters, potrivit Agerpres.

UPDATE Senatorul american Marco Rubio și-a exprimat duminică, la CNN, îngrijorarea cu privire la posibilitatea unei lovituri ruse pe teritoriul NATO.

UPDATE Chiar dacă Rusia revendică din ce în ce mai mult teritoriu din Ucraina, ucrainenii au început să creadă din ce în ce mai mult că pot recupera Crimeea, scrie The Guardian. Tamila Tasheva, cel mai înalt reprezentant al președintelui Volodimir Zelenski pentru Crimeea, și echipa ei își petrec zilele discutând despre chestiuni precum câți profesori sau polițiști ucraineni ar trebui să fie trimiși în peninsulă dacă Kievul recapătă controlul și ce altceva ar fi necesar pentru a ajuta anularea celor opt ani de conducere rusă. Niciun analist militar serios nu sugerează că Ucraina este aproape de a fi în măsură să recâștige Crimeea, dar ideea pare mult mai puțin fantezistă decât în ​​urmă cu un an.

UPDATE Rusia încă mai poate ieși din război fără a se destrăma. Pentru asta, Vladimir Putin trebuie să fie înlăturat de la conducere, crede directorul Serviciului de Informații Militare al Ucrainei.

UPDATE Deputații din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, se vor putea înrola în mod voluntar pentru a lupta în Ucraina, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de partidul Rusia Unită, formațiunea politică a președintelui Vladimir Putin, scrie Agerpres citând agenția spaniolă de știri EFE.

UPDATE Forţele armate ucrainene şi-au actualizat estimarea privind numărul militarilor ruşi ucişi până acum în război. Potrivit The Guardian, forţele armate ucrainene susţin că aproximativ 60.110 soldaţi ruşi au fost ucişi şi 2.377 de tancuri au fost distruse.

UPDATE Situația precară a finanțelor publice ale Ucrainei provoacă tulburări în guvernul SUA. Financial Times FT relatează că mai mulți oficiali guvernamentali de la Washington au crescut presiunea asupra oficialilor UE pentru a transfera bani către Kiev, scrie Berliner Zeitung.

UPDATE Gazprom amenință că va rupe contractul pentru livrarea gazeșlor către Republica Moldova, având în vedere că nu există niciun acord pentru stingerea datoriilor acesteia din urmă, scrie Tass.

UPDATE General-colonel Aleksandr Juravlev, 56 de ani, a fost înlăturat de la comanda Districtului Militar de Vest al armatei ruse, anunță comunitatea de informații InformNapalm și portalul de informații militare ucrainean Defense Express. Site-ul Ministerului rus Apărării continuă să îl listeze pe Juravlev drept comandantul Districtului. Juravlev a fost demis pe 28 septembrie, pentru „eșecuri pe front”, chiar în timpul luptelor din jurul Lîmanului, oraș-cheie din regiunea Donețk, estul Ucrainei, recucerit de armata Kievului.

UPDATE „Miss Crimeea”, Olga Valeeva, a fost aspru criticată de autoritățiile din peninsula anexată ilegal de Rusia în 2014, pentru că a cântat o melodie ucraineană. „Să își arate talentul în spatele liniilor inamice”, i-a transmis Oleg Kriuchkov, un consilier al liderului pro-rus din Crimeea, notează Digi24.

UPDATE Recucerirea unui oraş de pe teritoriul pe care preşedintele rus Vladimir Putin l-a declarat anexat la Rusia demonstrează că ucrainenii înregistreze succese şi că ei pot respinge forţele ruse, a declarat duminică secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, informează Reuters.

UPDATE Serhii Haidai, guvernatorul regiunii Luhansk din Ucraina, a declarat că reluarea controlului oraşului Liman, aflat în regiunea vecină Donețk, este unul dintre factorii cheie pentru recuperarea teritoriului pierdut în Luhansk.

UPDATE Papa Francisc s-a adresat duminică, 2 octombrie, pentru prima oară președintelui rus Vladimir Putin, pe care îl „imploră” să „oprească spirala violenței” din Ucraina, motivând riscul escaladării conflictului la scară globală. Este prima dată când papa se adresează direct preşedintelui rus în timpul unui discurs de la începutul conflictului, pe 24 februarie. Suveranul pontif a lansat, de asemenea, "un apel la fel de încrezător către preşedintele Ucrainei (Volodimir Zelenski) să fie deschis la propuneri serioase de pace". Denunţând încă o dată "nebunia" şi "oroarea" războiului, Papa Francisc a insistat asupra "respectului pentru valoarea sacrosantă a vieţii umane" şi "suveranitatea şi integritatea teritorială a fiecărei ţări".

UPDATE Noua confiscare de teritorii ale Ucrainei de către Rusia, un act de piraterie geopolitică care poate fi replicat de alte regimuri autoritare, potrivit CNN.

UPDATE Karl Lauterbach, ministrul german al sănătății, s-a îndepărtat de linia guvernului condus de cancelarul Olaf Scholz, afirmând că țara se află „în război" cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează agenția spaniolă de știri, preluată de Agerpres. „Sincer, ce avem de câştigat dacă îngenunchem în faţa lui Putin? Suntem în război cu Putin şi nu suntem psihoterapeuţii lui”, a comentat sâmbătă Lauternbach pe contul său de Twitter propunerea lui Precht.

UPDATE Preşedinţii Franţei şi Ucrainei, Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică, duminică, despre situaţia de pe front, iar Macron a promis, în continuare, sprijinul Franţei pentru ca Ucraina să îşi redobândească suveranitatea.

UPDATE Alianța Nord-Atlantică va continua să sprijine Ucraina, dar acest lucru nu o face parte a conflictului. Această declarație a fost făcută de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru NBC, difuzat duminică.

UPDATE Mark Hamill, actorul din Războiul Stelelor, a spus că Ucraina are nevoie de mai multe drone pentru a lupta împotriva invaziei ruse şi a comparat Moscova cu "partea întunecată a Forţei". Hamill, care l-a interpretat pe Luke Skywalker în filme, a fost numit ambasador în proiectul United24 – pe care Ucraina l-a înfiinţat pentru a obţine donaţii, inclusiv donarea de drone către armata ucraineană, notează Mediafax.

UPDATE Trupele ruse au lovit orașul ucrainean Zaporojie cu patru rachete S-300 în noaptea de sâmbătă spre duminică, a anunțat șeful administrației regionale, Aleksandr Staruh, potrivit CNN. Nu au fost raportate victime, dar unele infrastructuri industriale au fost distruse, potrivit unui comunicat al lui Staruh publicat pe contul acestuia de Telegram.

UPDATE Trupele ruse au atacat duminică, cu o dronă kamikaze, orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski, Krivoi Rog, din sudul Ucrainei, relatează Sky News. Drona a lovit o școală din oraș și a distrus două etaje ale acesteia, a anunțat guvernatorul regiunii ucrainene Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko.

UPDATE Ucraina deține controlul deplin în orașul Liman din regiunea Donețk, a anunțat duminică, 2 octombrie, președintele Volodimir Zelenski, într-un mesaj video publicat pe Telegram, relatează The Guardian. „Începând cu ora 12:30, Lîman este complet eliberat. Datorită militarilor noștri. Glorie Ucrainei!”, a spus Zelenski.

UPDATE Numărul deceselor în urma atacului de pe 30 septembrie asupra convoiului umanitar din Zaporojie a crescut la 31, relatează The Kyiv Independent. Guvernatorul Aleksandr Staruh a anunțat că încă una dintre persoanele rănite a murit.

UPDATE Patru angajați ai firmei de telecomunicații Ukrtelecom se aflau în mașina care a fost aruncată în aer de explozia minei, în apropierea orașului Ohtîrka din regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei, relatează publicațiile The Kyiv Independent și Ukrainska Pravda.

UPDATE Atacurile rusești continuă în regiunea Harkov, în ciuda încercărilor de deminare a zonei, anunță guvernatorul ucrainean Oleg Sinegubov, într-o postare pe Telegram, citată de The Guardian. Potrivit oficialului, bombadamentele recente au fost foarte puternice în orașul Kupiansk și zona înconjurătoare, precum și în Vovchansk și satul Gatishche din districtul Chuguiv.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit sâmbătă că luptele continuă în orașul strategic Liman din regiunea Donețk, în ciuda anunțului făcut de Moscova privind retragerea trupelor ruse din acest oraș, relatează Al Jazeera și The Guardian. 

„Steagul ucrainean se află deja la Liman, în regiunea Donețk. Luptele continuă acolo”, a declarat Zelenski, în mesajul său video de sâmbătă seară, adresat națiunii.

UPDATE Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, va vizita săptămâna viitoare Ucraina și Rusia pentru discuții suplimentare privind stabilirea unei zone de siguranță nucleară în jurul centralei nucleare Zaporojie, relatează publicația Ukrainska Pravda. 

„Directorul general Grossi continuă consultările și eforturile care vizează acordul și implementarea timpurie a unei zone de siguranță și protecție nucleară în jurul centralei nucleare Zaporojie. Se așteaptă să viziteze Kiev și Moscova săptămâna viitoare”, au anunțat reprezentanții AIEA, sâmbătă, fără a oferi alte detalii despre vizita lui Rafael Grossi în cele două țări.

UPDATE Kievul nu va negocia cu Moscova atâta vreme cât Vladimir Putin se află la conducerea țării, a anunțat sâmbătă Mihailo Podoliak, unul dintre cei mai importanți consilieri ai liderului ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind că discuțiile sunt posibile doar „cu un nou președinte al Rusiei", scriu The Guardian și news.ro.

UPDATE Ministrul Apărării din România, Vasile Dîncu, a declarat sâmbătă, la Chişinău, că NATO nu caută o confruntare cu Federaţia Rusă şi că susţine fără echivoc suveranitatea, integritatea şi independenţa Ucrainei.

UPDATE De teamă că trupele invadatoare ar putea folosi arme atomice tactice, aşa cum a cerut cecenul Ramzan Kadîrov, ucrainenii au primit manualul pentru situaţii de urgenţă.

UPDATE „Mossadul ucrainean” este operațional, dar nu vizează ținte politice, a declarat Direcției Principale de Informații (GRU) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov. La sfârșitul lunii aprilie, un consilier al ministrului de Interne al Ucrainei le-a transmis soldaților ruși care au comis atrocități în țara sa că vor fi vânați până la ultimul de către „Mossadul ucrainean”. Oficialul ucrainean a făcut referire la modul în care serviciul secret al Israelului a vânat naziști după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Adevărul.

UPDATE Franţa ar putea livra Ucrainei de la şase până la 12 noi obuziere Caesar, destinate iniţial Danemarcei, a informat sâmbătă ziarul francez Le Monde, potrivit Rador.

UPDATE Ucraina a cerut Rusiei să îl elibereze imediat pe directorul centralei nucleare Zaporijjia, afirmând că reţinerea acestuia este „ilegală”. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a comunicat că a primit o informare din partea Moscovei, conform căreia directorul general al centralei, Ihor Muraşov, a fost reţinut temporar, pentru a fi interogat, conform Rador.

UPDATE 96 de ucraineni eliberați din captivitate în Federația Rusă au primit o plată unică în numerar de 100.000 de grivne. Acest lucru este raportat de Cartierul General de Coordonare pentru Tratarea Prizonierilor de Război. Comisia interdepartamentală a recunoscut că acești ucraineni au fost privați de libertate ca urmare a agresiunii armate a Rusiei, scrie Rador.

UPDATE Anton Gerașcenko, consilier în Ministerul ucrainean al afacerilor interne, a distribuit pe rețelele sociale imagini de la Revoluția Română din decembrie 1989 și spune că speră că președintele rus Vladimir Putin va avea un sfârșit asemănător cu cel al dictatorului Nicolae Ceaușescu.

UPDATE Potrivit site-ului Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei, în conformitate cu modificările, cetățenii de sex masculin din Ucraina cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani care sunt persoane însoțitoare nu mai sunt limitate în numărul de deplasări peste graniță  pentru a părăsi Ucraina. De remarcat că anterior era permis doar o singură dată în perioada legii marțiale. Acești bărbați pot pleca acum în străinătate pentru a vizita persoane cu dizabilități, persoane care au nevoie de îngrijire constantă, copii cu dizabilități sau boli constatate   pe care le îngrijesc, dacă persoanele menționate (copiii) sunt în registrul consular. La Serviciul Frobnntierei de Stat  se subliniază, că bărbații care sunt supuși conscripției în timpul mobilizării trebuie să se întoarcă din străinătate nu mai târziu  decât  persoanele pe care le însoțeau, scrie Rador.

UPDATE Armata Ucraineană avansează pe Frontul de Est spre Kremina și Svatove, iar experții militari evaluează că victoria sa la Liman poate provoca retragerea Armatei Ruse pe un nou aliniament, dincolo de linia teritorială a regiunii Luhansk, între Svatove-Kremina-Lisiceansk, anunță ISW, citat de Biziday.

UPDATE ISW consideră că Putin, care acum se ocupă direct de micro-managementul frontului, ar fi deprioritizat apărarea regiunii Luhansk, pentru a masa forțe și întăriri pe Frontul de Sud, considerând regiunile Herson și Zaporijie mai importante. Totuși, rușii au efectuat ieri un atac din regiunea Belgorod, la nord de orașul Harkov, o incursiune respinsă de Armata Ucraineană.

UPDATE Forțele ruse au continuat loviturile de artilerie și rachete, iar orașul Nikolaev a fost atacat cu drone kamikaze Shahed-136. Sâmbătă seara, pe rețelele de socializare ucrainene au apărut informații privind atacuri la sol ale Armatei Ucrainene dinspre Krivoi-Rog, în nordul regiunii Herson. Sursele ruse au confirmat aceste atacuri, dar au pretins că acestea au fost respinse.

UPDATE Liderul cecen, Ramzan Kadîrov, și cel al grupării Wagner, Valeri Prigojin, au acuzat conducerea Ministerului Apărării de incompetență. Cele două formațiuni luptă în Donbas alături de armata regulată rusă și, anterior, au mai fost raportate tensiuni între acestea, dar niciodată la acest nivel. Kadîrov a cerut atacuri cu bombe nucleare tactice (de mici dimensiuni) asupra ucrainenilor.

UPDATE Serviciul de securitate al Ucrainei SBU a declarat că cel puţin 30 de civili au fost ucişi, iar alţi peste 100 sunt răniţi, după ce ruşii au bombardat un convoi umanitar.

UPDATE O demonstraţie de protest împotriva anexării de către Rusia celor patru teritorii ucrainene aflate sub controlul Moscovei a avut loc sâmbătă seară în centrul Belgradului.

UPDATE Ministrul apărării din Germania, Christine Lambrecht, a promis să sporească ajutorul militar al ţării sale pentru Republica Moldova după ce invazia Rusiei în Ucraina a făcut autorităţile de la Chişinău să se simtă vulnerabile la agresiunea Moscovei, transmite sâmbătă dpa.

UPDATE Ministrul german de interne, Nancy Feser, a remarcat că toate dovezile vorbesc în favoarea sabotajului asupra conductelor de gaz.

UPDATE Ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba, a discutat telefonic cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe marginea cererii Ucrainei de aderare la NATO. 

UPDATE Anexarea de către Rusia a patru teritorii ucrainene ocupate face 'aproape' imposibil sfârşitul războiului în Ucraina, a apreciat sâmbătă şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, transmite AFP. "Rusia este pe cale să piardă' războiul, 'ea l-a pierdut în termeni morali şi politici', dar 'Ucraina încă nu l-a câştigat', a spus el puţin mai târziu cu ocazia unui forum la La Toja, în Galicia (nord-estul Spaniei), unde a apărat sancţiunile europene impuse Rusiei şi ajutorul militar pentru Kiev, şi a chemat la perseverarea în această direcţie.

UPDATE Presa de stat rusă Russia-24 a relatat că motivul retragerii Rusiei din Liman a fost că "inamicul a folosit atât artilerie de fabricaţie occidentală, cât şi informaţii din ţările alianţei nord-atlantice", transmite CNN.

UPDATE Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării rus de la Moscova, Igor Konaşenkov, a recunoscut că forţele ruse au fost retrase din oraşul ucrainean Liman, însă a subliniat că Ucraina a plătit un preţ mare: „În pofida pierderilor suferite, inamicul a adus întăriri şi şi-a continuat ofensiva în această direcţie. Din cauza ameninţării de a fi încercuite, forţele aliate au fost retrase din perimetrul oraşului Liman”. Acesta se află în regiunea Doneţk, una dintre cele patru regiuni ucrainene anexate vineri de Rusia, notează Rador.

UPDATE Rusia nu a fost realeasă, sâmbătă, în consiliul de conducere al agenţiei de aviaţie a ONU, în condiţiile în care puterile occidentale vor să tragă Moscova la răspundere pentru invazia sa în Ucraina, transmite Reuters. Occidentul spune că Rusia a confiscat ilegal sute de avioane străine, acuzaţie negată de Moscova. Canada şi Europa au declarat înainte de vot că se vor opune realegerii Rusiei în consiliu.

UPDATE Germania a anunțat că va livra Ucrainei primul din cele patru sisteme avansate de apărare aeriană IRIS-T, pentru a o ajuta să respingă atacurile cu drone. Anunțul a fost făcut sâmbătă de ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, în timpul unei vizite surprize la Odesa.

UPDATE China dă semne că se alătură Rusiei în susținerea ipotezei conform căreia SUA s-ar afla în spatele sabotării gazoductelor Nord Stres 1 și 2 în Marea Baltică.

UPDATE În ultimele două săptămâni, forțele Ucrainei au spus că au recucerit 6.000 de kilometri pătrați de teritoriu, eliberând comunități care au fost sub controlul rușilor timp de mai bine de șase luni. Profesorii din aceste zone au declarat pentru BBC că a existat o încercare sistematică de a elimina curriculum ucrainean și a-l înlocui cu agenda rusă, notează Digi24.

UPDATE Spărturile din sistemul de conducte de gaze naturale Nord Stream de sub Marea Baltică au dus la ceea ce este probabil cea mai mare eliberare de metan, dăunătoare pentru climă, înregistrată vreodată, a potrivit Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, transmite Reuters, potrivit news.

UPDATE Preşedintele Ucrainei transmite un mesaj încurajator poporului său, dat fiind că în ultimele zile armata a reuşit să recucerească mai multe regiuni aflate sub controlul ruşilor. „În cursul acestei săptămâni, în Donbas au apărut mai multe steaguri ucrainene. Vor fi şi mai multe peste o săptămână”, transmite Zelenski, notează Mediafax. Liderul de la Kiev spune că Rusia pierde lupta pentru comunitatea internaţională, iar lumea nu va permite o întoarcere la vremurile de cuceriri coloniale.

Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
PAS a primit un nou mandat de guvernare: a fost un vot de încredere sau unul strict pentru integrarea europeană? Discutăm despre schimbările (sau lipsa lor) din actul de guvernare, un prim-ministru surpriză, noii miniștri și emisarii speciali. Analizăm retragerea anunțată a lui Ilan Șor și consecințele pentru Orhei și Comrat, dar și despre justiție: Plahotniuc, condamnări fără detenție și dosare care ridică semne de întrebare. Invitați: Igor Boțan, director executiv ADEPT; Eremei Priseajniuc, expert independent; Dorian Istratii, deputat PAS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1470: Ofensivă fulger, tren atacat, mit spulberat și paranoia lui Putin. Merz s-a adresat lui Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1470: Ofensivă fulger, tren atacat, mit spulberat și paranoia lui Putin. Merz s-a adresat lui Trump
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Misiune de pacificare vs. trupe rusești: Cine și de ce creează confuzii în stânga Nistrului?
/VIDEO/ Misiune de pacificare vs. trupe rusești: Cine și de ce creează confuzii în stânga Nistrului?
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Exporturile de carne de pui din Ucraina vor fi reluate: Care sunt condițiile stabilite
Exporturile de carne de pui din Ucraina vor fi reluate: Care sunt condițiile stabilite

/VIDEO/ Aeroport din Azerbaidjan, lovit de o dronă din Iran: Momentul exploziei

missing
05 martie 2026, ora 10:32

O dronă iraniană a lovit un terminal al aeroportului Naxcivan din Azerbaidjan, iar alta s-a prăbușit în apropierea unei școli, rănind două persoane. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe al Azerbaidjanului. Potrivit unei surse apropiate guvernului de la Baku, citată de Reuters, în zonă au căzut și alte drone și rachete venite din direcția Iranului. Autoritățile azere au cerut Teheranului să ofere „de urgență” explicații despre incident.

Aeroportul Internațional Nakhchivan se află la aproximativ 10 km de granița cu Iranul.

După incident, ambasadorul Iranului în Azerbaidjan, Mojtaba Demirchilou, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, unde va fi transmis un protest ferm părții iraniene și va fi prezentată o notă de protest corespunzătoare.”

Anterior, autoritățile de la Baku au anunțat că nu vor permite ca teritoriul Azerbaidjanului să fie folosit pentru operațiuni militare împotriva Iranului.  Ieri, Azerbaidjan a mobilizat trupele la granița cu Iranul, într-o măsură de caracter defensiv menită să protejeze țara, iar la frontieră au fost instalate sisteme de apărare împotriva dronelor.

video: x/Nexta_tv

TV8.md amintește că sistemele de apărare aeriană și antirachetă ale NATO staționate în estul Mării Mediterane au distrus o rachetă balistică lansată din Iran, în timp ce aceasta se îndrepta spre spațiul aerian al Turciei, după ce trecuse prin Siria și Irak, a anunțat miercuri Ministerul turc al Apărării.

Totodată, o rachetă balistică iraniană, lansată în urma războiului din Orientul Mijlociu, s-a înfipt în pământ, pe o pășune pentru oi din Siria. Proiectilul a explodat la impact, însă, din fericire, nu se afla nimeni în zonă.

Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Violențe în fața bisericii din Dereneu, raionul Călărași. Preoți și credincioși s-au luat la bătaie, aseară, cu polițiștii care le-au îngrădit accesul în lăcașul de cult, iar tensiunile au continuat și astăzi. /Vlad Plahotniuc va fi adus silit în instanță pentru a face declarații în dosarul Kuliok, în care Igor Dodon este acuzat de luare de mită. Fostul democrat urma să vină astăzi pentru a fi audiat, însă a refuzat să se prezinte. /Canada este marcată de unul dintre cele mai feroce atacuri armate din ultimii ani. O femeie a tras mai multe focuri într-o școală omorând nouă oameni. 27 au fost răniți.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Au început probleme la stațiile PECO Lukoil din Moldova. Deja de două zile, clienții rețelei de benzinării nu pot face plăți cu cardul, după ce două bănci au blocat conturile companiei. /Președinta Maia Sandu a avertizat, de Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, asupra riscurilor online pentru copii, în contextul în care sunt discutate posibile restricții digitale pentru cei sub 16 ani. /Rușii rămân fără Telegram. Potrivit autorităților de la Kremlin, aplicația va fi blocată treptat începând cu ziua de astăzi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La sfârșit de iarnă, Termoelectrica a cerut reducerea tarifului pentru căldura centralizată în Chișinău cu 330 de lei per Gcal, în timp ce la Bălți prețul la energia termică ar putea crește cu peste 230 de lei. /Lucrările de renovare a mansardei din Durlești bat pasul loc, așa cum primăria Chișinău nu a reușit nici acum să aloce ajutorul financiar oferit de Guvern. Ceban dă vina pe birocrație, în timp ce autoritățile locale spun că de vină este faptul că funcționăm în baza unui buget provizoriu. /Rusia a atacat cu rachete balistice regiunea Odesa, provocând distrugeri semnificative. Au fost vizate blocuri de locuit, iar o persoană a murit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul galben de polei continuă să facă prăpăd pe întregul teritoriul țării. A fost sistată circulația camioanelor de mare tonaj, al transportului interurban, zeci de vehicule au derapat în șanțuri, iar salvatorii au tractat ambulanțele care nu au putut ajunge la pacienți. /Alertă de fraudă! Ministerul Muncii și Protecției Sociale avertizează cetățenii că un grup de escroci se dau drept reprezentanți ai programului „Ajutor la Contor” și solicită date personale și bancare. /O nouă tentativă de asasinare a unui oficial militar rus de rang înalt s-a produs la Moscova. Primul adjunct al șefului serviciilor de informaţii militare ruse a fost împușcat de mai multe ori, în această dimineață de o persoană necunoscută.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ghețușul a revenit peste Moldova cu noi accidente, drumuri blocate și școli închise. În raionul Ialoveni ambulanțele nu au putut ajunge la victimele unui accident cu implicarea unui microbuz de rută și o mașină de pompieri. /Fostul democrat Vladimir Cebotari, martor în dosarul Kuliok, a declarat azi în instanță că în faimoasa sacoșă neagră pe care Plahotniuc i-a transmis-o lui Dodon erau peste 500 sute de mii de euro sau dolari. /Statul vrea să pună presiune pe prețul apartamentelor, analizând posibilitatea de a vinde dezvoltatorilor terenuri pentru construcții în suburbiile capitalei. Măsura vine pe fundalul căderii drastice a vânzărilor de locuințe.

/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.