Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1711: Dronă în Moldova, Coaliția de Voință la Berlin și flăcări în Rusia. SUA vând rachete Kievului

Război în Ucraina, ziua 225: UE impune noi restricții Rusiei. Zelenski anunță noi succese și cere mai multe arme

ucraina rusia
06 octombrie 2022, ora 23:24

Statul Major General din Ucraina a transmis că rușii au început să-și evacueze răniții din Herson și Lugansk, unde trupele ucrainene continuă să avanseze. Armata Kievului susține că rușii au suferit pierderi grele și în nord-est, unde ucrainenii și-ar consolida pozițiile. În același timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța va intensifica sprijinul pentru Ucraina.

UPDATE Rusia l-a convocat joi pe ambasadorul francez Pierre Levy la Ministerul de Externe de la Moscova pentru a protesta împotriva livrărilor de arme către Ucraina, în condițiile în care Kievul a recucerit teritorii cu ajutorul acestor arme, potrivit AFP.

UPDATE Forțele ucrainene au recucerit peste 500 de km pătrați de teritoriu și zeci de așezări doar în regiunea de sud a Hersonului de la 1 octombrie, a declarat joi președintele Volodimir Zelenski.

UPDATE Liderii Uniunii Europene și ai altor statele europene, printre care Marea Britanie și Turcia, s-au întâlnit joi pentru a discuta despre urgențele de securitate și energie care îi afectează pe toți de la invadarea Ucrainei de către Rusia, un summit simbolic care a evidențiat izolarea Moscovei, relatează Reuters.

UPDATE Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat că centrala nucleară Zaporojie este „evident” o instalaţie ucraineană şi posibilele schimbări ”ar fi o problemă complexă” pe care va trebui să o discute în timpul vizitei sale viitoare la Moscova, relatează CNN.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor europeni mai multe arme „pentru a pedepsi agresorul” rus și să împiedice „tancurile rusești să meargă la Varșovia sau Praga”, la șapte luni după începerea invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP.

UPDATE Președintele american Joe Biden nu a exclus joi o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin în timpul summitului G20 din noiembrie din Bali, Indonezia, potrivit AFP.

UPDATE Uniunea Europeană a impus noi restricții comerciale Rusiei și a extins lista celor vizați de înghețarea activelor și interdicțiile UE de călătorie, ca parte al celui de-al 8-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care a intrat în vigoare joi, relatează AFP.

Aceste noi măsuri, publicate în Jurnalul Oficial al UE, au fost luate ca reacție la anexarea a patru regiuni ucrainene de către Moscova.

UPDATE Kievul a anunţat joi că armata ucraineană a eliberat de la începutul acestei luni mai mult de 400 de kilometri pătraţi din teritoriile ocupate de Rusia în regiunea Herson (sud).

UPDATE Concluziile serviciilor secrete americane privind implicarea Kievului în asasinarea Dariei Dughina, dacă informațiile publicate de The New York Times (NYT) sunt corecte, reprezintă un „semnal pozitiv”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează TASS și Agerpres.

UPDATE Evgheni Satanovski, unul dintre cei mai importanți propagandiști pro-Putin ai Rusiei, a propus marți, în cadrul emisiunii „Seara cu Vladimir Soloviov”, o listă cu oficiali NATO care trebuie uciși.

UPDATE Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a convocat la MAE pe ambasadorul Rusiei în România, în contextul anunțului făcut de Vladimir Putin privind anexarea ilegală a unor teritorii ucrainene.

UPDATE „Este extrem de important ca ambasadele din București ale țărilor ce au sancționat Federația Rusă în urma invaziei Ucrainei să își sporească nivelul de securitate în următoarea perioadă. Angajați ai ambasadei Federației Ruse la București efectuează acțiuni de culegere de informații în cadrul unor evenimente/recepții oficiale la care nu sunt invitați. Acest mod agresiv de acțiune al lor necesită un răspuns diplomatic ferm”, a scris un deputat român pe Facebook.

UPDATE Sute de soldați ruși mobilizați recent au protestat lângă granița cu Ucraina față de condițiile inumane în care stau, lipsa armelor și relele tratamente aplicate de ofițeri.

UPDATE Fotoreporterul danez Asger Ladefoged, 35 de ani, a vizitat Bucha recent și a arătat cum se desfășoară viața după plecarea rușilor. El a făcut poze în locurile în care, în urmă cu șase luni, armata rusă a ucis civili și a distrus tot ce i-a stat în cale. Imaginile au fost postate de Ladefoged pe pagina sa de Instagram și pe contul de Facebook. „Am vizitat din nou Bucha. Este o nebunie prin ce trebuie să treacă această țară și este profund emoționant să vezi cum totul reînvie încetul cu încetul viață”, a declarat, pentru Libertatea, fotoreporterul. El lucrează pentru publicația Berlingske și a primit premiul de „Fotograful danez al anului 2017”.

UPDATE Într-o rezoluție adoptată joi, eurodeputații afirmă că rezultatele așa-ziselor referendumuri, desfășurate sub amenințarea armelor, pentru a anexa regiunile Donețk, Kherson, Luhansk și Zaporizhzhia sunt „nule și neavenite” și solicită statelor membre să adopte sancțiuni suplimentare severe. urodeputații îndeamnă statele membre ale UE și alte țări care sprijină Ucraina să își intensifice masiv asistența militară, în special în domeniile solicitate de guvernul ucrainean. Statele membre care mai ezită ar trebui să furnizeze partea care le revine din asistența militară necesară pentru scurtarea războiulu, notează Știripesurse.

UPDATE Ucraina este susținută în războiul declanşat de Rusia nu doar la nivel de state care fac parte din lumea civilizată, ci și de către persoane private – reprezentanți ai spaţiului public și oameni care au averi de miliarde de dolari – scrie portalul de ştiri şi analize Slovo i Dilo. Printre acești susţinători ai Ucrainei se numără nu doar șeful SpaceX, Elon Musk, care i-a înfuriat recent pe ucraineni cu „planul său de pace”, ci și Bill Gates, Jeff Bezos și Richard Branson. Microsoft, de exemplu, companie care îl printre dintre fondatori pe Bill Gates, a alocat peste 242 de milioane de dolari pentru a sprijini Ucraina, inclusiv 90 de milioane de dolari pentru ajutor umanitar, notează Rador.

UPDATE Primele inspecţii efectuate săptămâna aceasta de către autorităţile suedeze la locul scurgerilor de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică, „consolidează suspiciunile de sabotaj”, prin „detonări” care au cauzat „pagube importante”.

UPDATE Moscova a afirmat joi că rămâne „pe deplin angajată” principiului de a nu permite niciodată declanşarea unui război nuclear, în condiţiile în care există tot mai multe temeri privind o posibilă dramatică escaladare după şapte luni de conflict armat cu Ucraina.

UPDATE Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, va purta „discuţii în vederea convenirii şi punerii în aplicare a unei zone de protecţie a siguranţei şi securităţii nucleare în jurul centralei ZNPP (Zaporojie Nuclear Power Plant) cât mai curând posibil”, potrivit unui comunicat de presă al AIEA. Grossi va vizita, de asemenea, Rusia, adaugă acesta. „Nevoia unei zone de protecţie a securităţii şi siguranţei nucleare (NSSPZ) în jurul centralei nucleare #Zaporojie este acum mai urgentă ca niciodată”, a scris Grossi, miercuri, pe Twitter, potrivit AlephNews.

UPDATE Uniunea Europeană a aprobat cel de-al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Acesta include plafonarea prețulului petrolului rusesc și o interdicție ce vizează portofelele cripto.

UPDATE Vecină cu Rusia, Norvegia a propus joi o creştere cu circa 9,8% a bugetului său pentru Apărare în 2023 pentru a-şi întări în special capacităţile de informaţii în Marele Nord şi stocurile de muniţii pe fondul războiului din Ucraina, relatează AFP.

UPDATE Generalul Roman Polko, şeful interimar al Cabinetului de Securitate Naţională al Poloniei, a comentat joi unele declaraţii ale preşedintelui Andrzej Duda privind posibilitatea de a instala arme nucleare în ţara sa şi a afirmat că astfel de arme "ar putea fi transportate de avioane poloneze", transmite EFE.

UPDATE „Dinții de aur”care nu provin de la prizonieri torturați, așa cum a sugerat Ministerul ucrainean al Apărării, ci au fost furați de la singurul stomatolog local, scrie ziarul Bild, care a trimis un jurnalist în satul Piski-Radkivski, din regiunea Harkov. Doctorul Serghei crede că rușii au furat dinții „când mi-au jefuit cabinetul”, pentru că credeau că „sunt aur adevărat”, dar, de fapt, „era proteze din oțel inoxidabil” „Locuitorii care au fost ținuți în camere de tortură mi-au spus că rușii au folosit dinții ăștia pentru a speria oamenii”, a completat stomatologul ucrainean.

UPDATE Europenii trebuie „să tragă învăţăminte” din primirea cu braţele deschise rezervată refugiaţilor ucraineni, pentru a-şi deschide uşile şi în faţa altor refugiaţi, într-un moment în care crizele umanitare se înmulţesc, a îndemnat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, într-un interviu pentru AFP.

UPDATE Margarita Simonyan, redactorul-șef al postului de televiziune Russia Today, a analizat eșecurile suferite de armata rusă în Ucraina, oferindu-i lui Vladimir Putin o soluție radicală. Considerată unul dintre principalii propagandisti ai Rusiei, Simonyan a sugerat că generalii țării ar trebui executați pentru umilințele în serie din ultima perioadă suferite pe frontul de luptă.

UPDATE Valentina Matvienko, președintele Consiliului Federației Ruse, a cerut negocieri pe platformă parlamentară de la deputații din Ucraina.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin pregătește terenul pentru demiterea ministrului apărării, Serghei Șoigu - transferând vina pentru înfrângerea în război, relatează Institutul pentru Studiul Războiului, conform Newsweek.

UPDATE Traian Băsescu a citit în plenul Parlamentul European o listă cu lideri europeni care s-ar fi „vândut lui Putin”, dar s-a ales cu microfonul tăiat. Cel care i-a tăiat microfonul a fost chiar președintele de ședință, motivând că fostul președinte al României și-a depășit timpul alocat, potrivit digi24.ro. Dezbaterea era legată chiar de influența Rusiei.

UPDATE Sute de blindate rusești au ajuns în mâinile ucrainenilor după ofensiva de succes din regiunea Harkov care a avut loc în urmă cu o lună, arată o analiză Wall Street Journal.

UPDATE Un lunetist etnic român din Ucraina a murit pe front în luptele cu armata rusă, scrie portalul de știri al comunității în care trăia, Adâncata, la granița cu România, în regiunea Cernăuți.

UPDATE Mai multe țări ale Uniunii Europene s-au opus celui de-al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – potrivit jurnalistului Rikard Jozwiak, corespondentul Europei Libere la Bruxelles. Acesta a scris pe Twitter că Ungaria este de obicei acuzată că blochează sancțiunile împotriva Federației Ruse, însă, de data aceasta, alte câteva țări au avut o poziţie la fel ca a Budapestei. Potrivit lui Jozwiak, este vorba despre Cipru, Malta, Belgia și Grecia. „Budapesta învață cu adevărat de la cei mai buni de la Bruxelles” – a subliniat jurnalistul, scrie Rador.

UPDATE Contraofensiva ucraineană împinge linia frontului cu 20 km, a anunțat ministerul britanic al Apărării (MoD) în actualizarea periodică a informațiilor pe care o face, informează Mediafax.

UPDATE Locuitorii din Kiev au auzit explozii, joi după-amiază, în diferite zone ale oraşului – transmite RBC, precizând că în capitala ucraineană nu a fost declanşată nicio alertă de raid aerian. Biroul de Presă al Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgență din Ucraina a confirmat că există informații despre producerea unor explozii şi că specialiştii fac verificări. Între timp, Administraţia Militară Regională Kiev a raportat că, în cursul zilei de joi, inginerii militari efectuează exerciții în regiune, mai exact în raionul Vişhorod, notează Rador.

UPDATE „Nu doar Ucraina trebuie să îşi demonstreze forţa în faţa Rusiei, ci şi Alianţa trebuie să demonstreze că nu se teme de Rusia. Este o întrebare adresată NATO. Dar ştiu că toată lumea îşi dă seama că garanţiile de securitate pentru Ucraina sunt ceva necesar. Şi cred că ne aflăm pe această cale. Vom merge cu siguranţă pe această cale. Cât de repede va fi, din păcate, nu depinde doar de Ucraina”, spune preşedintele ucrainean.

UPDATE Uniunea Europeană dorește ca cele 44 de țări care se reunesc joi la Praga pentru un summit inaugural al Comunității Politice Europene (CPE) să sublinieze izolarea internațională a Rusiei din cauza războiului purtat de Moscova în Ucraina, a declarat cel mai înalt diplomat al blocului, conform Reuters.

UPDATE Bombardamentele forţelor ruse au dus la moartea a cel puţin două persoane în cursul nopţii de miercuri spre joi în oraşul Zaporojie din Ucraina şi au avariat sau distrus mai multe clădiri rezidenţiale şi au cauzat incendii masive, a declarat joi dimineaţă guvernatorul regional Oleksandr Staruh, potrivit Reuters.

UPDATE Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în Tomânia a trecut de 2,5 milioane, conform datelor transmise joi de Poliţia de Frontieră, care precizează că este luată în calcul şi perioada preconflict, începând din 10 februarie, potrivit news.ro.

UPDATE Un avion militar al NATO survolează în cerc spațiul aerian românesc. Aeronava este specializată în misiuni de spionaj strategice și tactice. Aeronava NATO este un avion de supraveghere electronică ce poate fi angajat în toate teatrele în misiuni strategice și tactice. La acest moment zborul este urmărit de 2.000 de persoane, fiind cel mai urmărit zbor din lume, notează Newsweek.

UPDATE Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) a confiscat în numerar peste 230.000 de dolari și mai mult de jumătate de milion de hrivne (13,5 mii de euro, n.r.) în timpul unei percheziții desfăşurate în cadrul anchetării unor persoane suspectate de comiterea infracţiunii de deturnare de fonduri obţinute sub formă de ajutor umanitar în regiunea Zaporijjia - potrivit Curţii Supreme Anticorupție din Ucraina, scrie Rador.

UPDATE Miss Ucraina, Olga Vasyliv, a câștigat cu succes provocarea de a obține o nouă cameră la un hotel al concursului de frumusețe, după ce organizatorii i-au cerut să o împartă cu Miss Rusia.

UPDATE Rusia face lobby la ONU pentru un vot secret în loc de un vot public, atunci când Adunarea Generală a Națiunilor Unite, formată din 193 de membri, va dezbate într-o sesiune programată săptămâna viitoare dacă să condamne demersul Moscovei de a anexa ilegal cele patru regiuni parțial ocupate din Ucraina, scrie The Guardian.

UPDATE Aproximativ cinci sute de oameni mobilizați în Rusia au spus că nu au fost repartizați în nicio unitate și au rămas abandonați cu mitraliere și muniție reală în regiunea Belgorod, relatează Meduza și Novaya Gazeta, două publicații ruse interzise la Moscova.

UPDATE Armata Ucraineană a intrat în regiunea Luhansk, iar ISW observă că, la o lună de la deschiderea ofensivei pe acest front, aceasta nu a culminat, ceea ce înseamnă că încă există potențial de înaintare. Rușii par a încerca trimiterea de rezerve la Svatove, dar Armata Ucraineană a tăiat deja linia de comunicație dintre Svatove și Kreminna. Consilierul prezidențial ucrainean, Aleksei Arestovici spune că rușii speră se reaprovizioneze cu muniție și oameni Svatove, dar va fi greu pentru ei să facă asta înainte de reluarea “foarte curând” a ofensivei ucrainene, potrivit Biziday.

Arestovici mai spune că, după căderea liniilor de apărare ruse din Herson și mutarea liniei frontului mai la sud, acestea “s-au scurtat” de la 200 de km, săptămâna trecută, la doar 140 de km acum. La fel ca pe Frontul de Est, rușii au rămas fără bariera naturală de pe râul Inhuleț, iar lațul din jurul liniei Herson-Nova Kakhovka s-a strâns pe un culoar de 10-15 km, pe malul drept al Niprului. Asta înseamnă că acum toate trupele ruse de aici sunt în raza artileriei ucrainene, nu numai a HIMARS.

ISW observă faptul că ucrainenii se concentrează la NV de orașul Herson, iar sursele ruse cred că aceștia se pregătesc pentru un atac direct asupra acestuia.

UPDATE Şeful diplomaţiei Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea la Ministerul Afacerilor Externe şi a Integrării Europene a ambasadorului Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, pentru comunicarea poziţiei ţării sale referitoare la "tentativa de anexare ilegală de către Federaţia Rusă a unor teritorii ucrainene", anunţă joi biroul de presă al instituţiei.

UPDATE La apărarea orașului Liman din regiunea Donețk, de unde trupele ruse s-au retras, au luat parte trupele de elită ale unei brigăzi a GRU din Federația Rusă, a relatat serviciul rus al BBC, în baza postărilor de pe rețelele de socializare și a discuţiilor purtate cu rudele militarilor ruşi morți, potrivit Rador. Potrivit jurnaliştilor serviciului rus al BBC, cel puţin nouă militari ruşi ai Brigăzii a 3-a a Forţelor Speciale din cadrul Direcției Generale de Informații, GRU, care este Agenția de informații militare externe a Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse, au fost ucişi, în timpul retragerii din localitatea Liman.

UPDATE Cel mai mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina a sosit, miercuri, în Portul Constanţa Sud-Agigea, la bordul unei nave încărcate, printre altele, cu tone de medicamente de urgenţă şi echipamente de salvare.

UPDATE În raportul operațional de miercuri, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a comunicat că, sub presiunea Kievului, militarii fostei Armate Roșii se retrag haotic din regiunea Herson.

UPDATE Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a anunţat că în Forțele Armate ale Ucrainei și-a început activitatea clerul militar, scrie Unian, potrivit Rador.

UPDATE Forțele de apărare aeriană ucrainene au doborât, miercuri, o dronă tactică rusească în apropiere de Oceakiv, în regiunea sudică Mikolaiv. Potrivit Comandamentului Operaţional "Sud", drona a fost doborâtă în jurul oreo 11:30 şi, cel mai probabil, a fost una de tip Orlan-10.

UPDATE Ucraina va împinge Rusia înapoi la granițele ucrainene de dinainte de război până la sfârșitul anului 2022 și va recuceri peninsula Crimeea în 2023, este de părere fostul comandant al armatei americane în Europa.

UPDATE Un comandant de pe frontul ucrainian spune că aproximativ 30% din succesele acestora din est se datorează armelor britanice și germane. A fost pentru prima dată când acestea au fost văzute intr-o filmare, relatează news.sky.com.

UPDATE Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat miercuri că Rusia va întrerupe livrările de petrol către acele țări care intenționează să introducă un plafon de preț pentru petrolul rusesc.

UPDATE Rușii au săpat tranșee și au forțat oamenii pe care îi suspectau că au colaborat cu armata ucraineană să adune cadavrele morților pentru le îngropa, au declarat martorii pentru publicația ucraineană Hromadske. Corespondentul publicației care a ajuns în Lîman, după ce orașul a fost eliberat, a documentat 50 de gropi făcute recent în care au fost îngropați civili, notează Libertatea.

UPDATE Submarinul rusesc cu propulsie nucleară K-329 Belgorod, care a fost pus în mișcare în luna iulie a fost găsit în imaginile surprinse din satelit. Submarinul dispăruse o perioadă, ceea ce stârnise temeri cu privire la un test nuclear făcut de Vladimir Putin. Submarinul poartă torpile nucleare Poseidon (alias Status-6), cunoscute drept „Arma Apocalipsei”. Imagini din satelit, publicate de site-ul Naval News, au arătat cum submarinul ieșea la suprafață în zona Arctică, în Marea Barents din nordul Rusiei.

UPDATE Rușii nu ma îndrăznesc să iasă la proteste deoarece le este frică de tortură. Cu toate acestea, peste 50 de centre de recrutare au fost incendiate de când a început mobilizarea parțială, spune la RFI, Nikita Kondratiev, redactorul șef al Novaya Gazeta Europe. În același timp, recruții sunt prost înarmați și unii trebuie să își cumpere singuri echipamente militare. O revoltă este posibilă în armată, dar recruții nu pot fugi, deoarece în spatele frontului îi așteaptă regimente de ceceni al căror unic scop este să împiedice retragerea și dezertările. Violul ar fi, de asemenea, un instrument de supunere, spune  Nikita Kondratiev, notează RFI.

UPDATE Bombardamentele de peste noapte din orașul ucrainean Zaporojie au avariat sau distrus mai multe clădiri rezidențiale, provocând incendii și răniți.Declarația a fost făcută joi dimineață de către guvernatorul regional Oleksandr Starukh, citat de Reuters, informează Mediafax.

UPDATE Rusia este o benzinărie confiscată de niște mafioți, declară la RFI eurodeputatul Eugen Tomac, președinte PMP. El anunță că a cerut Comisiei Europene să declanșeze un mecanism rapid de suport pentru Republica Moldova, amenințată de Gazprom cu sistarea livrărilor, astfel încât să poată achiziționa de pe piața liberă gaze necesare pentru a putea trece de sezonul rece.

UPDATE Autoritățile din Ucraina anunță că cel puțin o persoană a murit după ce armata rusă a lovit mai multe ținte din zonele Kiev și Odesa cu „drone kamikaze" furnizate de Iran, potrivit CNN, preluat de  Mediafax.

UPDATE Un război lung va testa capacitatea SUA și a aliaților săi europeni de a continua să sprijine Ucraina din punct de vedere militar și economic și să facă față lipsei de gaz rusesc, se arată într-o analiză publicată de Goyo G. Maestro în publicația spaniolă La Razon.

UPDATE Viceprim-ministrul rus Alexander Novak a declarat că Rusia ar putea reduce producţia de petrol pentru a compensa efectele negative ale plafonurilor de preţ impuse de Occident, ca parte a unui pachet extins de sancţiuni aplicat Moscovei, notează Mediafax.

UPDATE Producătorul rus de diamante Alrosa a fost exclus din noul pachet de sancțiuni ale UE, a declarat miercuri portalul web EUobserver, citând diplomați anonimi, notează TASS.Alrosa nu a fost inclusă în acordul final privind noile restricții aprobat miercuri, a spus presa.

UPDATE Comisia franceză de Reglementare a Energiei (CRE) a anunţat miercuri că rezervele de gaze ale ţării au ajuns la 99%, un nivel superior mediei din alţi ani, fiind astfel îndeplinit obiectivul Guvernului, într-un context în care există riscul de penurie din cauza scăderii furnizărilor de gaze din Rusia, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.

UPDATE Războiul din Ucraina a evidențiat importanța tot mai mare a spațiului pentru armatele de la sol. Într-un interviu acordat BBC, șeful Forței spațiale americane, generalul Jay Raymond, îl descrie ca fiind "primul război în care capacitățile spațiale comerciale au jucat cu adevărat un rol semnificativ". Este, de asemenea, primul conflict major în care ambele părți au devenit atât de dependente de spațiu, conform BBC.

UPDATE Europa s-ar putea confrunta cu o criză energetică şi mai acută anul viitor, după ce va utiliza rezervele de gaze naturale pentru a trece de frigul acestei ierni, a declarat miercuri, 5 octombrie, Fatih Birol, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

UPDATE Andrei Kartapolov, șeful Comitetului de apărare din Duma de Stat a Rusiei, a cerut miercuri armatei să „înceteze să mai mintă” în legătură cu înfrângerile militare din Ucraina pe care evită să le recunoască. În urma unei contraofensive ucrainene și eliberarea mai multor teritorii, trupele ruse dau înapoi pe mai multe fronturi, relatează AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Preşedintele Zelenski a insistat că ofensiva Ucrainei împotriva forţelor ruseşti va continua să câştige teren, după ce preşedintele Putin a afirmat că se aşteaptă ca situaţia din regiunile anexate ilegal să se stabilizeze, anunță Rador .Preşedintele ucrainean a anunţat că trei noi localităţi au fost recucerite de forţele de la Kiev în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, unde trupele Moscovei sunt în dificultate, informează AFP.

O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder vine la Cutia Neagră PLUS. Analizăm cele mai grave probleme de mediu și reformele promise într-un domeniu considerat ani la rând o prioritate secundară. De la scandalurile legate de gropile de gunoi și poluarea Nistrului, până la corupția din sistemul silvic, pădurile date în arendă și întârzierile proiectelor finanțate cu sute de milioane de euro. Cât de pregătit este statul să gestioneze crizele de mediu și să respecte angajamentele asumate în procesul de integrare europeană?

Se schimbă regulile în trafic: Farurile aprinse obligatoriu începând cu 1 noiembrie
Se schimbă regulile în trafic: Farurile aprinse obligatoriu începând cu 1 noiembrie
/VIDEO/ Verde-n ochi: Date furate și ochiul rusesc în Moldova. Întrebările fără răspuns după atacul cibernetic
/VIDEO/ Verde-n ochi: Date furate și ochiul rusesc în Moldova. Întrebările fără răspuns după atacul cibernetic
/VIDEO/ Moldovenii se pregătesc să dea statul în judecată după atacul cibernetic: Ce despăgubiri ar putea cere
/VIDEO/ Moldovenii se pregătesc să dea statul în judecată după atacul cibernetic: Ce despăgubiri ar putea cere
/PROMO/ AMPRENTE: Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți? Aflăm astăzi, ora 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți? Aflăm astăzi, ora 20:00, la TV8
/VIDEO/ Harta adăposturilor din Moldova a dispărut de pe site-ul IGSU: Sute de spații nu pot fi folosite în caz de criză
/VIDEO/ Harta adăposturilor din Moldova a dispărut de pe site-ul IGSU: Sute de spații nu pot fi folosite în caz de criză

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente