Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat desfășoară astăzi, 21 octombrie, un exercițiu tactic comun în clădirea Guvernului Republicii Moldova.
Potrivit IGSU, scopul aplicațiilor ține de diminuarea riscurilor situațiilor de urgență și excepționale la obiectivele de importanță strategică, dar și ridicarea nivelului de pregătire și cooperare a autorităților responsabile de siguranța și securitatea acestora.
„Exercițiul este desfășurat în timp real și face parte dintr-un șir de activități planificate, care are menirea de a-i ajuta pe oameni să reacționeze corect într-o situație de risc și să-i sensibilizeze într-o eventuală situație excepțională. Potrivit scenariului, în incinta Guvernului s-au produs incendii multiple, astfel a fost nevoie de intervenția echipelor specializate pentru evacuarea persoanelor, dar și efectuarea lucrărilor de localizare și lichidare a focarelor. La fața locului conform apelului sporit de intervenție au fost implicate mai multe unități de tehnică ale IGSU cu efectiv de trupă și comandă, dar și responsabili din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat”, se menționează într-un comunicat.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md






















