Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce a vânat ilegal un bursuc. Aceasta este o specie pe cale de dispariție în Republica Moldova, fiind inclus în Cartea Roșie Internațională. Prejudiciul cauzat se ridică la 10.800 de lei.
În urma cercetărilor, polițiștii din Strășeni au stabilit că suspectul ar fi instalat lanțuri în preajma vizuinilor din ocolul silvic Căpriana din Strășeni.
În urma percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat și ridicat 11 borcane cu grăsime de bursuc, a câte 100 de grame fiecare, pregătite pentru vânzare. Un borcan se vindea cu aproximativ 1.000 de lei.
Bărbatul este cercetat penal în libertate pentru vânat ilegal.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă amendă de la 27.500 la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md



















