Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Stoianoglo, despre reținerea celor 5 ex-deputați: Biciuirea publică a acestor oameni nu a fost decât un moft al cuiva

STOIANOGLO
11 februarie 2022, ora 09:30

Șeful suspendat al Procuraturii Generale (PG), Alexandru Stoianoglo, aflat sub control judiciar pentru încă 30 de zile, a venit cu o reacție referitor la reținerea celor cinci foști deputați, cercetați pentru îmbogățire ilicită. Acesta susține că, din punctul său de vedere, aceste dosare penale nu vor avea finalitatea la care se așteaptă oamenii.

Într-un mesaj public pe pagina sa de Facebook, Stoianoglo a catalogat reținerea ca o „agitație regizată, o mimare a luptei cu corupția și o încercare de a sustrage atenția oamenilor de la problemele zilnice”.

Acesta și-a argumentat opinia afirmând că potrivit practicii sale profesionale, este aproape imposibil de a demonstra faptele de corupție care au avut loc cu șapte ani în urmă”.

„Sunt sigur că procurorii vor fi în imposibilitatea de a acumula baza probatorie. Cu referire la îmbogățirea ilicită, acest articol a fost introdus în Codul Penal în perioada „statului capturat„ anume pentru urmărirea oponenților politici sau a persoanelor incomode regimului. Cei care în acea perioadă condamnau aceste practici și instrumente, astăzi le aplică din plin”, srie Stioanogglo.

Procurorul general suspendat declară că cel mai mult a fost afectat de cazul Violetei Ivanov, care la doar câteva zile după ce a fost arestată și-a pierdut mama.

„Sper că arestul fiicei nu a fost un motiv în plus ce a determinat decesul mamei, este clar însă că astfel de circumstanțe nu au cum să-ți adauge forțe și sănătate. Inclusiv acest caz, a reliefat lacunele procesului penal: cele legislative, cruzimea, acțiunile neadecvate, presiunea politică asupra sistemului de drept dar și cât de inuman poate fi acest sistem”.

Alexandru Stoianoglo se arată indignat de reacția oamenilor care s-au arătat satisfăcuți de acțiunile întreprinse asupra celor cinci ex-deputați arestați.

„Închipuiți-vă că acestea ar putea fi doar niște hazarduri, iar biciuirea publică a acestor oameni nu a fost decât un moft a cuiva, sunteți la fel de împăcați cu aceste acțiuni?”.

„Este evident că țara are nevoie de o politică penală bazată pe umanism, cu un mare accent pe respectarea principiului prezumției nevinovăției dar și a drepturilor omului per general. Doar așa poate fi construit un stat liber, un stat de drept”, mai spune Stoianoglo.

Pe 10 februarie, magistrații s-au expus și au decis ca foștii deputați Artur Reșetnicov, Serghei Sîrbu și Vladimir Vitiuc, bănuiți într-un dosar  de îmbogățire ilicită, să rămân în izolatorul CNA pentru încă 30 de zile. 

Tot ieri, fosta deputată comunistă, în prezent membră a Partidului Politic „Șor”, Violeta Ivanov, a fost plasată în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Chișinău, care au decis să îi schimbe măsura preventivă.

Sergiu Sîrbu, Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Anatolie Zagorodnîi și Vladimir Vitiuc, toți foști deputați comuniști, sunt bănuiți de îmbogățire ilicită. Aceștia au fost reținuți la începutul acestei luni, după ce oamenii legii au descins cu percheziții, în total, la 13 ex - parlamentari.

Potrivit procurorilor, în rezultatul perchezițiilor efectuate au fost depistate mai multe sume bănești, proveniența cărora va fi cercetată în cadrul urmăririi penale.      

„În rezultatul percheziții efectuate la unul dintre ex-deputați, în cadrul unui safeu metalic deținut la o instituție bancară au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de 65 000 euro și 30 000 dolari, respectiv într-un alt depozit bancar, la același deputat au fost depistați 20 000 dolari și 85 000 euro”, precizează PA.

În cadrul altor percheziții la domiciliile ex-deputaților au fost depistate la fiecare dintre ei diferite sume de bani. Cea mai mică sumă a fost depistată la unul dintre ex-deputați în mărime de 500 euro, respectiv cea mai mare sumă de bani a fost depistată la domiciliul unui alt ex-deputat în mărime 34 700 dolari și 44 300 euro.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente