Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1699: Alerta SUA și pericol de Al Treilea Război Mondial. Zelenski acuză, iar Trump îl apără pe Putin

Avocații lui Dodon clasifică dosarele drept „politice”: „ Considerăm că judecătorii ar putea fi puși sub presiune”

Dodon
16 noiembrie 2022, ora 13:46

Avocatului fostului șef de stat Igor Dodon, Nicolae Posturusu, clasifică dosarele ex-președintelui țării drept „politice”. Apărătorul susține că „autoritățile statului au încălcat toate regulile naționale și internaționale despre comunicarea în privința dosarelor înainte fostului președinte și a atras atenție asupra modului trunchiat în care se comunică public, dar și referitor la atacuri publice la adresa fostului șef al statului, soției și mamei acestuia”. 

„Noi mai tare ne convingem că dosarele făcute împotriva fostului șef de stat sunt politice. Au trecut deja șase luni de când Igor Dodon se află în arest la domiciliu și de când a început urmărirea penală. Sunt opt capete de acuzare, dintre care trei sunt în instanță. Un capăt de acuzare este în Judecătoria Buiucani și două la Curtea Supremă de Justiție. 

Noi am observat că de la începutul declanșării urmăririi penale că toate declarațiile atât puterii executive cât și cele legislative, începând de la Excelențele Sale președintele țării, președintelui Parlamentului, ministrul Justiției, președintele Comisiei Juridice, Numiri și Imunități Președintele Comisiei Parlamentare pentru Securitatea statului și Ordinii Publice, care este unul dintre martorii de bază pe acest dosar toate au fost tactate. Abordările lor de parcă domnul Dodon este deja vinovat și condamnat sunt tactate și vor fi folosite pentru apărarea clientului nostru”, a spus avocatul. 

Totodată, Nicolae Posturusu a menționat că „în presă sunt furnizate informații denaturate care nu pun în discuție posibilitatea cel puțin că probele ar putea fi trucate, făcând referire la înregistrările făcute în sediul Partidului Democrat”.

„Această ipoteză lipsește general din toate posturile de televiziune care sunt aferente actualii guvernări. De la începutul urmării penale noi am tactat două organe de presă care parcă sunt membre a organului de urmărire penală, fiind date informații operative din dosar, aceste organe de presă au știut data ora, efectuării măsurilor de investigație și procesuale pe dosar, culminând cu scene batjocoritoare față de membrii familiei, soției și mama acestuia”, a declarat apărătorul. 

Avocatul fostului șef de stat a spus cel mai important moment care se observă că este un dosar politic este scurgerea recentă din contul de Telegram a consilierului prezidențial Dorin Recean, care ar demonstra că dosarul său este unul fabricat. 

„Cel mai important moment care se observă că este un dosar politic este scurgerea recentă din contul de Telegram a unui demnitar înalt din Președinția Republicii Moldova care atestă o înregistrare autentică. Domnul Dodon ne-a confirmat că este o înregistrate vocii lui făcută la domiciliul lui în perioada când se afla în arest la domiciliu. Această înregistrare este stenografiată și anexată la materialul dosarului penal. Ce avem noi, avem un material operativ, clasificat, secretizat, într-un mod normal au dreptul să aibă acces doar membrii grupului de urmărire penală. Este utilizat în informarea înalților demnitari de stat ceea ce ne face să credem că acest dosar este la controlul politicului. Sunt riscuri ca și în instanța de judecată să fie făcute presiuni asupra unor soluții rapide pe acest dosar. Simțim o grabă cu care se mișcă și considerăm că judecătorii ar putea fi puși sub presiune”, spune avocatul.

Contactat de TV8.md, consilierul prezidențial Dorin Recean nu a răspuns la apel pentru a comenta aceste acuzații. Totodată, reprezentanții Președinții Republicii Moldova au menționat că nu comentează aceste declarații.  

TV8.md că la 24 mai curent, fostul șef de stat Igor Dodon a fost reținut. Acesta este bănuit de corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și de îmbogățire ilicită.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/PROMO/ „Acasă - fără frică”, la TV8: Unde se termină grija și începe controlul - astăzi, la știrile orei 19:00
/PROMO/ „Acasă - fără frică”, la TV8: Unde se termină grija și începe controlul - astăzi, la știrile orei 19:00
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente