Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1699: Alerta SUA și pericol de Al Treilea Război Mondial. Zelenski acuză, iar Trump îl apără pe Putin

Eduard Harunjen vrea să revină în funcția de procuror general. CSP a luat act de cererea lui

harunjen.jpg
17 noiembrie 2022, ora 09:21

Consiliul Superior al Procurorilor s-a întrunit în ședință. Pe ordinea de zi sunt 10 subiecte, printre care și adresarea fostului procuror general, Eduard Harunjen.

Eduard Harunjen s-a adresat în față procurorilor cu următoarea adresare:

„Să luați act despre cererea depusă prealabil la Președinție, privind anularea decretului din iulie 2019, prin care am fost demis din funcția de procuror general al Republicii Moldova. Eu consider că acel decret prin care am fost demis au fost viciat prin mai multe circumstanțe de drept și de fapt. La baza acelui decret a stat hotărârea controversată a Parlamentului”, a menționat ex-procurorul general.

Totodată, Eduard Harunjen a spus că ieri, 16 noiembrie, a expirat termenul în care Președinția urma să răspundă, în scris, la cererea sa de anulare a ordinului din 2019 pentru a fi restabilit în funcția de procuror general. Pentru că nu l-a primit, îi oferă dreptul să meargă în instanță pentru a cere restabilirea sa în funcția de procuror general. 

Anterior, Maia Sandu a declarat pentru TV8 că cei care au servit regimuri corupte nu au șanse să revină în sistemul justiției și că lupta cu corupția va fi dusă până la capăt. 

Eduard Harunjen a fost procuror general în perioada 2016-2019. La scurt timp după ce democrații au cedat puterea, iar la conducere a venit alianța ACUM-PSRM, Harunjen și-a depus cererea de demisie, invocând motive de sănătate. Asta chiar dacă, anterior spunea că nu va părăsi fotoliul benevol. Funcția de procuror general a fost preluată de Alexandr Stoianoglo, suspendat după ce a fost reținut și cercetat penal pe mai multe capete de acuzare

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/PROMO/ „Acasă - fără frică”, la TV8: Unde se termină grija și începe controlul - astăzi, la știrile orei 19:00
/PROMO/ „Acasă - fără frică”, la TV8: Unde se termină grija și începe controlul - astăzi, la știrile orei 19:00
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente