Locuitorii din raionul Ocnița vor achita 25,38 lei/m3 pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă și 16,38 lei/m3 pentru canalizare. O decizie în acest sens, a fost aprobată astăzi, 18 noiembrie, de către Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Ce ține de consumatorii noncasnici din raionul Ocnița, aceștia vor plăti 39,95 lei/m3 pentru alimentare cu apă potabilă și 36,33 lei/m3 pentru serviciul public de canalizare și de epurare a apelor uzate.
Ambele hotărâri vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.



















