Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost condamnat la închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Mai exact, tânărul este acuzat că în data de 17 iulie curent, în timp ce se afla în parcul ,,Muncești”, s-ar fi apropiat de victimă, care se deplasa prin același parc în direcția stației de troleibuz. După ce i-a propus victimei întreținerea unui raport sexual și a fost refuzat, învinuitul ar fi apucat-o cu mâinile de gât și ar fi târât-o în fâșia forestieră, unde, după înfrângerea rezistenței manifestate de aceasta, ar fi întreținut cu ea un raport sexual forțat.
Inculpatul nu este la prima abatere de ordin penal, acesta fiind anterior condamnat pentru comiterea unor infracțiuni similare.
Pe tot parcursul desfășurării procesului penal inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, măsura preventivă menținută și de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.




















