Scandal în jurul unui monument nou instalat în Chișinău. Este vorba despre o statuie dedicată reginei Maria a României, care a început să fie instalată în fața unui liceu din Capitală, care i-a purtat cândva numele. Monumentul s-ar afla mult prea aproape de Catedrala Teodora de la Sihla. Preoții se plâng că atunci când și-au dat acceptul era preconizat un alt spațiu, iar monumentul trebuia să fie doar un bust. Inițiatorul proiectului nu a răspuns la apelurile noastre pentru o replică.
Postamentul a fost instalat, noaptea trecută, pe furiș, spune preotul Ioan Ciuntu. Cel mai mult, însă, îl deranjează că statuia Reginei Maria, care inițial trebuia să fie un bust, a fost poziționată mult prea aproape de peretele lăcașului sfânt.
„S-a pornit de la un bust a reginei în fața liceului și ne-am pomenit că e vorba de un monument de cinci metri. Ne-am pomenit cu el chiar su zidul bisericii. Și noi avem multe activități. Aici se sfințește agheasma mare, sunt slujbele de Paște, înmormântări. Deja intră oamenii. Nu au unde să se parcheze mașinile”, ne-a comunicat preotul Catedralei Teodora de la Sihla, Ioan Ciuntu,
Ioan Ciuntu spune că a salutat ideea doar că, potrivit lui, inițial era prevăzut un alt spațiu, mai îndepărtat de biserică.
„Era bine ca acest monument să nu stea cu spatele într-o parte, dar să fie pus în centru ca să fie vizibil. Să aibă spațiu și aer. Noaptea asta au venit pe ploaie și au venit și au așezat postamentul respectiv”, ne-a mai precizat preotul.
Preotul mai spune că se lucrează noaptea pentru că, încă, nu au fost eliberate actele necesare. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan ne-a explicat că Guvernul ia decizia de a permite existența unui anumit monument, iar locul este stabilit de primăria Chișinău. Nimeni din responsabilii de la Direcția Arhitectură nu ne-au răspuns, însă, la apeluri pentru un comentariu la subiect. Am vrut să-l abordăm și pe inițiatorul proiectului, avocatul Iulian Rusanovschi, dar telefonul acestuia era ocupat, iar mai apoi deconectat.
Monumentul va fi realizat de sculptorul, Veaceslav Jiglițchi, și va consta dintr-un postament din piatră de doi metri și statuia din bronz de circa patru metri. S-a ales anume această locație pentru că, pe vremuri liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău a purtat numele Reginei Maria a României. Pentru că era nevoie de circa 45 de mii de euro, cei cu inițiativa au lansat și o campanie de colectare a banilor. Nu am reușit să aflăm azi ce sumă s-a adunat în conturile donației.



















