Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Un grup de istorici se plâng că nu pot accesa un program de burse, pentru că experții nu le avizează proiectele

n299872v11_PÂNGERE  ISTORICI.mxf.00_03_44_14.Still001
22 noiembrie 2022, ora 21:33

Un grup de cercetători de la Institutul de Istorie se plâng că, din cauza birocrației, nu pot accesa programele de burse, care i-ar ajuta să-și publice tezele și cărțile proprii. Potrivit reclamanților, asta se întâmplă din motiv că experții Agenției Naționale de Cercetare și Dezvoltare nu le avizează proiectele. Și în timp ce oamenii de știință susțin că li se încalcă drepturile, cei de la Agenția vizată resping toate acuzațiile.

„Obiecția de bază a experților a fost că sunt pre tânăr, pentru a aplica la proiectul de post-doctorat, deoarece am susținut teza de doctorat la Iași, în 2017. Deci era o perioadă foarte îngustă de timp, în care aș putea susține teza de doctor habilitat”.

Eugen Sclifos este doctor în istorie, iar de trei ani aplică pentru o bursă la Programul Agenției Naționale de Cercetare și Dezvoltare. Dacă în primii doi ani i s-a respins proiectul din motive că tema ar fi prea îngustă, anul acesta, experții Agenției au invocat că teza ar fi superficială. Cu o experiență de aproximativ 10 ani în domeniul cercetării, el susține că argumentele experților din cadrul ANCD nu sunt tocmai relevante, iar din cauza acestui fapt tinerii ca el fie că renunță să mai depună dosarele în cadrul acestor proiecte, fie că părăsesc țara:

„Am doi colegi, unul din secția istorie modernă, unul din secția contemporană care au depus doi ani la rând și la fel nu au trecut. Anul ăsta nici nu au mai depus, pentru că consideră că se face o nedreptate în domeniul istoriei”.

Cu aceeași problemă se confruntă și doctorul în istorie Mihai Țurcanu. Deși în 2019 a obținut o bursă de la Agenție, următoarele două tentative au eșuat, deoarace dosarul i-a fost respins:

„Erau trei experți, punctajele foarte diferite între ei, ceea ce înseamnă că un expert sau altul a evaluat într-un mod, care ridică anumite semne de întrebare. Acum știți cum o să fie, eu oricum o să susțin lucrarea, o să public cartea și atunci o să se vadă, dacă au avut dreptate experții”.

Șeful secției Istorie Contemporană a Institutului de Istorie susține că este încălcat dreptul la cercetare, iar din cauza indiferenței, întregul colectiv are de suferit:

„Există o clară problemă, o problemă indiscutabilă legată de expertiza proiectelor”.

„Secția Istorie Contemporană odată ce a obținut de la un singur expert un punctaj minimal și punctajul a fost oferit în așa fel ca proiectul să nu fie acceptat. Și din cauza acelui expert secția Istorie Contemporană abia își duce existența, deoarece nu are finanțare”.

O cauză care a dus la acutizarea acestei probleme, spune Doctorul Habilitat este așa-zisa reformă a Academiei de Știință a Moldovei. În acest sens, el a solicitat Consiliului Suprem de Securitate să fie pusă în discuție această problemă.

„Am argumentat necesitatea stringentă de discuție în cadrul căreia să argumentăm istoricii în fața factorilor de decizie din R. Moldova necesitatea susținerii și promovării științei cercetării”.

În timp ce ministrul Educației susține că nu cunoaște subiectul, cei de la Agenție resping acuzațiile.

„Ați menționat Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, probabil că este vorba despre anumite concursuri. De rând cu finanțările pe care le-am acordat astăzi noi am alocat în vara acestui an 23 de milioane de lei pentru cercetare”.

„Expertul, de pildă, se expune. Spune, de exemplu, că cercetarea asta nu este interesantă sau scopul nu este corect și atunci este momentul de îmbunătățire. Adică persoana dată, dacă anul ăsta nu a trecut concursul, el anul viitor îmbunătățește proiectul și îl depune iar”, a declarat șeful de direcție ANCD, Vasile Pușcaș.

Potrivit lor, în eventualitatea în care autoritățile nu vor da curs soluționării problemei lor, societatea, dar și evoluția activităților de cercetare în acest domeniu va avea de suferit.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ Zăpadă ca în România sau +25°C? Vremea din Moldova se schimbă la sfârșit de septembrie
/VIDEO/ Zăpadă ca în România sau +25°C? Vremea din Moldova se schimbă la sfârșit de septembrie
Tragedie la Rezina: Două persoane au fost găsite moarte într-un lan de porumb
Tragedie la Rezina: Două persoane au fost găsite moarte într-un lan de porumb

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente