Un primar din raionul Criuleni a ajuns pe banca acuzaților, după ce ar fi agresat o subalternă. Potrivit Procuraturii Generale, la data de 16 septembrie curent, în jurul orei 08:30, între primarul care se se afla la serviciu și subalternă s-ar fi iscat un conflict verbal, sub pretextul că nu a întocmit actele cu privire la organizarea și desfășurarea unui concurs.
Edilul ar fi aplicat violența fizică și psihică în privinţa ei, exprimată în ridicarea vocii și folosirea unor cuvinte jignitoare, după care, a apucat-o violent de mâna dreaptă și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea capului, provocându-i dureri fizice, acţiuni care, în ansamblu, reprezintă tratament inuman şi degradant.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victima a suferit vătămări corporale ușoare, manifestate prin traumă cranio-cerebrală, comoție cerebrală, excoriație și echimoze la nivelul membrului superior drept. În privința primarului a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara.
În prezent, învinuitul pledează nevinovat.



















