Diminețile încep cu ceață, iar ziua, temperaturile vor urca până la 13 grade cu plus. Totuși, noaptea, ne așteaptă înghețuri, termometrele indicând valori și de minus 5 grade. Pe întreg teritoriul țării va ploua, iar presiunea atmosferică va fi normală. Vântul va sufla din sud-est și va avea o viteză de 5-10 metri pe secundă.
La Nord, la Briceni, Soroca și Bălți, temperaturile maxime se vor situa între +4...+7 grade, iar noaptea coboară până la -5...-2 grade.
În Centru, la Orhei și la Ungheni, termometrele vor indica +5...+12 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la -4...-1 grade.
În Sudul țării, la Ștefan-Vodă, Comrat și Cahul, vom avea parte de +6...+13 grade pe timp de zi, iar noaptea - -3...0 grade.
În Capitală, maximele se opresc la 9 grade, iar noaptea vom avea în jur de -3 grade.
În următoarele zile, vremea se va răci ușor și sunt prognozate ploi.