Toți consumatorii din rețeaua de distribuție RED Nord și peste 90% din consumatorii din rețeaua Premier Energy Distribution sunt conectați la energia electrică. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
„În orele următoare, se vor conecta toți consumatorii. Echipele distribuitorilor sunt în teren”, a subliniat acesta.
TV8.md reamintește că după ce Rusia a bombardat masiv infrastructura energetică din Ucraina, pe 23 noiembrie, Republica Moldova, dar și Ucraina au rămas în beznă.
Președinta Maia Sandu va convoca Consiliul Suprem de Securitate (CSS) pe 24 noiembrie, pentru a fi discutate provocările ce țin de asigurarea cu resurse energetice a țării noastre.






















