Nivelul apei la Naslavcea, raionul Ocnița, a scăzut peste noapte cu 2,3 metri. Totodată se atestă o descreștere a nivelului apei și la punctele de măsurare Criuleni (Zolonceni), Ștefan-Vodă (Tudora).
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) monitorizează în continuare situația în legătură că mărirea debitului de apă deversat din Lacul de Acumulare Dnestrovsk pe râul Nistru. În acest sens prin intermediul organelor teritoriale au fost create 12 posturi de observare a nivelului apei. În urma monitorizării efectuate pe parcursul ultimelor 24 de ore nu au fost înregistrate schimbări esențiale.
Debitele de evacuare a apei din Nodul hidraulic Dnevstrovsk constituie circa 2250 m3/s, iar Nodul hidraulic Dubăsari constituie circa 650 m3/s.



În continuare Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este în permanentă conlucrare cu autoritățile Ministerului Mediului și serviciile Ministerului Afacerilor Interne în vederea prevenirii riscului.
„Momentan situația atestată nu indică nici un pericol pentru gospodării și casele oamenilor, întrucât apa se scurge în limitele albiei”, comunică IGSU.



















