Diminețile încep cu ceață, iar ziua, temperaturile vor urca până la 7 grade cu plus. Noaptea avem parte de temperaturi pozitive, termometrele indicând valori și de cel puțin zero grade. La nord, sunt prognozate precipitații slabe, iar la centru și sud, cerul va fi noros.
Pe întreg teritoriul țării, presiunea atmosferică va fi normală. Vântul va sufla din nord-vest și va avea o viteză de 5-10 metri pe secundă.
La Nord, temperaturile maxime se vor situa între +2...+5 grade, iar noaptea coboară până la 0...+3 grade.
În Centru, termometrele vor indica +3...+6 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +1...+4 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de +4...+7 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi +2...+5 grade.
În Capitală, maximele se opresc la +5 grade, iar noaptea vom avea în jur de +1 grad.
În următoarele zile, schimbări esențiale în evoluția vremii nu se prevăd.




















