Un bărbat de 39 de ani a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru punerea în circulație a banilor falși. Sentința motivată urmează a fi pronunțată în data de 20 decembrie.
Bărbatul este acuzat că în perioada mai-iunie 2021, avea ca scop punerea în circulație a semnelor bănești false (bancnote cu nominalul de 50 de dolari) prin metoda schimbului valutar, acționând prin înțelegere cu concubina sa, precum și cu alte persoane. Astfel, acesta utiliza bancnotele false pentru efectuarea diferitor plăți, pe teritoriul Republicii Moldova.
Persoana dată nu este la prima abatere de ordin penal. În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.




































