O familie a decedat în urm unui incendiu produs pe ieri, 4 decembrie, în localitatea Prodăneștii Vechi, raionul Florești. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cauza preliminară a incendiului ar fi încălcarea regulilor de apărare la exploatarea sobelor de încălzit pe combustibil solid, lemne și cărbune.
Incendiul a fost recepționat la ora 07:35. La fața locului au fost îndreptate trei echipaje de salvatori și pompieri.
Ajunși, aceștia au stabilit că o casă de locuit bătrânească cu suprafața de 35 metri pătrați a fost cuprinsă de flăcări. Angajații IGSU au reușit să lichideze focul către ora 08:48. În urma incendiului în interiorul locuinței au fost depistate cadavrele parțial carbonizate a unui bărbat în vârstă de 56 de ani, a unei femei în vârstă de 38 de ani, dar și a unui băiat în vârstă de 3 ani.
Circumstanțele și cauza finală a producerii incendiului urmează a fi stabilită de Laboratorul experimental antiincendiar, care cercetează cazul la fața locului.
Potrivit datelor statistice de la începutul anului 2022 în Republica Moldova au fost înregistrate 1673 incendii, în care au decedat 116 persoane, inclusiv 2 copii.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat cetățenii despre regulile de apărare împotriva incendiilor, la utilizarea sobelor și surselor de încălzire. Pompierii și salvatorii îndeamnă cetățenii să verifice sobele înainte de exploatarea acestora, să nu obtureze canalele de ventilare, să aerisească bine încăperile locuinței și să stingă focul din sobe pe parcursul nopții.




































