Șeful-adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), Andrei Pavaloi, a anunțat că pentru matineele organizate cu prilejul sărbătorilor de iarnă, au fost procurate 31.831 de cadouri pentru 129 de grădinițe din Capitală. Pentru acestea, primăria a achitat 970.845 de lei și 50 de bani.
„Procedurile de achiziție le-am inițiat mai devreme pentru a putea fi siguri că ele vor ajunge la timp. În total, au fost procurate 31.831 de cadouri pentru 129 de instituții de învățământ, în sumă de 970.845 de lei și 50 de bani”, a comunicat Pavaloi.
Totodată, acesta a mai precizat că a discutat și cu primarii din suburbii, respectiv, a primit asigurări că copiii din suburbii vor primi cadouri de Crăciun din partea primăriilor locale.
Din cauza virozelor sezoniere, Pavaloi a atras atenția directorilor asupra desfășurării manifestațiilor de iarnă din grădinițe, școli și licee.
„În ultima perioadă avem mai multe viroze în școli și grădinițe, în acest sens am solicitat directorilor să fie vigilenți în ceea ce ține de organizarea festivităților de iarnă. Fiecare dintre directori au obligațiunea de a asigura prin anumite mecanisme respectarea normelor necesare ca sa nu avem și mai multe viroze”, a mai menționat Andrei Pavaloi.




































