În jurul orei 20, Poliția a fost sesizată, prin intermediul serviciului unic 112, despre un mesaj pe email-ul Ambasadei Ucrainei, precum că sediul instituției este minat. În urma verificării clădirii de către serviciile specializate, alerta s-a dovedit a fi falsă.
Obiecte suspecte ori explozibile nu au fost depistate. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani au dispus mai multe acțiuni în vederea identificării autorului apelului.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism.




































