Moldova este interesată de consolidarea cooperării în domeniul energetic, tranzitului sau achiziției de gaz. Popescu a declarat într-o conferință de presă, susținută alături de ministrul de externe turc, Mevlüt Çavușoğlu, că țara noastră își dorește asigurarea accesului la rețele de transport al gazelor naturale la nivel regional, iar Turcia joacă un rol important în acest domeniu. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu a avut miercuri, 7 decembrie o întrevedere cu omologul său turc.
„În Moldova apreciem rolul Turciei, cât și angajamentul în negocierea acordului privind exportul de cereale, împreună cu coridoarele de solidaritate ale UE, inițiativa ONU privind cerealele din Marea Neagra. Acestea contribuie la evitarea penuriei de alimente la nivel mondial și la scăderea potențială a prețurilor la alimente. Moldova contribuie activ la aceste coridoare de solidaritatea care facilitează exportul pe piețele internaționale”, a declarat ministrul.
Totodată, Popescu a mai menționat că țara noastră a beneficiat și beneficiază în continuare de proiecte comune de cooperare în domeniul afacerilor interne și managementul frontierei.
De asemenea, în cadrul discuției, Popescu s-a referit și la importanța autonomiei Găgăuzia din Moldova, „de buna conviețuire a etniilor în Moldova, iar ambasadorul nostru este o expresie sinceră a legăturilor dintre paparele noastre”.
Popescu și-a încheiat discursul prin a preciza că Turcia este al doilea stat partener în Moldova.




































